Imunoterapia în melanomul cu metastaze stopează evoluţia bolii şi măreşte rata de supravieţuire

17 Sep 2015
 Imunoterapia în melanomul cu metastaze stopează evoluţia bolii şi măreşte rata de supravieţuire
Imunoterapia este un tratament din ce în ce mai folosit contra cancerului. Mai concret, în Franţa, se află în faze avansate de testare un nou medicament (pembrolizumab) contra melanomului metastazic. Acest medicament permite anticorpilor adormiţi din preajma celulelor maligne să se trezească şi să pornească atacul contra cancerului.

În alţi termeni, tratamentul, calificat imunoterapeutic, permite sistemului imun al pacientului de a-şi apăra el însuşi organismul.

Studiul de fază III efectuat pe un eşantion format din 834 de pacienţi afectaţi de melanom avansat a dat rezultate bune. Repartizaţi în trei grupe, 279 dintre ei au primit noul tratament timp de două săptămâni şi 277, trei săptămâni. Grupul de referinţă a primit tratamente clasice.

Din momentul în care am analizat ratele de supravieţuire fără evoluţia bolii, am văzut că rezultatele cele mai bune au fost înregistrate în grupul voluntarilor care au primit noul tratament, explică doctorul Caroline Robert, şeful serviciului dermatologie al Institutului Gustave Roussy, autorul studiului.

Rata de supravieţuire a fost între 40% şi 42% la nouă luni pentru grupele cu noul tratament, faţă de 16% cu tratamentele clasice. „Răspunsul clinic s-a ridicat cu 33% cu noul tratament contra 11% cu vechiul tratament. 

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră