OMS : În lume, 1,4 milioane de persoane mor din cauza hepatitelor B şi C

25 Iul 2015
 OMS : În lume, 1,4 milioane de persoane mor din cauza hepatitelor B şi C
Organizaţia Mondială a Sănătăţii  (OMS) lansează un appel tuturor ţărilor de a acţiona de urgenţă pentru prevenirea hepatitei virale şi a asigura persoanelor care au fost infectate posibilitatea de a fi diagnosticate şi de a beneficia de tratament. În acest an, cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă contra Hepatitei (28 iunie), atenţia este concentrată asupra hepatitelor B şi C, care împreună sunt responsabile de aproximativ 80% din totalul deceselor provocate de cancerul hepatic.

Consumatorii de droguri injectabile

Hepatitele B şi C sunt cauza a aproximativ 1,4 milioane de decese anual. OMS trage un semnal de alarmă asupra riscurilor de a face hepatite prin transfuzii de sânge contaminat, seringi mai ales în cazul persoanelor care-şi administrează droguri injectabile.

11 milioane de persoane consumatoare de droguri injectabile au o formă de hepatită B sau C. Copiii născuţi de mame afectate de hepatita B sau C sunt, de asemenea, expuşi riscului de infecţie.

OMS face un appel la toate serviciile medicale de a reduce riscurile de infectare prin folosirea exclusivă de material steril pentru injecţii şi alte acte medicale, de a controla donările de sânge pentru a limita riscul de hepatite, dar şi de HIV, sifilis etc.

OMS recomandă folosirea prezervativului în relaţii sexuale întâmplătoare şi vaccinarea contra hepatitei B. La nivel global, aproximativ două milioane de persoane se îmbolnăvesc de un tip de hepatită din cauza injecţiilor. Aceste infecţii pot fi evitate dacă seringile utilizate ar fi de unică folosinţă.

În lume, 16 miliarde de injecţii sunt efectuate anual. Aproximativ 5% dintre acestea sunt folosite pentru vaccinare, 5%, pentru acte medicale cum sunt transfuziile sanguine şi contraceptivele injectabile, iar 90% , pentru administrarea de medicamente.

OMS recomandă vaccinarea tuturor copiilor contra hepatitei B, care face, anual, circa 580.000 de victime.

Hepatita B

Vaccinul contra hepatitei B este sigur, efficient şi trebuie administrat în primele 24 de ore de la naşterea bebeluşului. Doza de administrare la naştere trebuie urmată de alte 2 sau 3 doze pentru o serie completă. OMS subliniază că este necesară, de asemenea, vaccinarea adulţilor expuşi la risc major de hepatită B : persoanele care au nevoie de sânge şi produse sanguine, cadre medicale, persoanele care consumă droguri injectabile, membrii familiei în care există o persoană cu hepatită B cronică, persoanele cu mai mulţi parteneri sexuali.

Din 1982, peste un miliard de doze de vaccin anti-hepatită B au fost folosite la nivel global şi, astfel, milioane de decese potenţiale prin cancere de ficat şi prin ciroze au fost evitate. Din păcate, până acum nu s-a pus la punct un vaccin contra hepatitei C.

În România, datorită acţiunii energice a profesorului doctor Adrian Streinu Cercel, managerul Institului Naţional de Boli Infecţioase « Matei Balş » din 1995 a fost introdusă vaccinarea contra hepatitei B a nou-născuţilor. În ţara noastră, sunt aproximativ două milioane de persoane cu hepatită B sau C. 

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră