O pacientă, cu o boală care-i distruge rinichii, a trecut prin şase intervenţii chirurgicale de transplant renal, ultima realizată azi la Spitalul Necker din Paris

08 Iun 2015
O pacientă, cu o boală care-i distruge rinichii, a trecut prin şase intervenţii chirurgicale de transplant renal, ultima realizată azi la Spitalul Necker din Paris
 O pacientă a beneficiat, în premieră în Franţa, de cel de-al şaselea transplant de rinichi, realizat la Spitalul Necker-Copii Bolnavi a anunţat luni, 8 iunie, AP-HP. Cea de-a şasea i intervenţie chirurgicală de transplant, care a durat cinci ore, a fost posibilă prin folosirea unui nou medicament care calmează efectele unei boli rare de care suferă pacienta, medicament are împiedică distrugerea organului grefat. Operaţia a fost efectuată la 31 ianuarie a.c., de o echipă de medici de la Spitalul Necker şi Spitalul European Georges-Pompidou. Pacienta, o femeie în vârstă de 46 de ani, este pacienta Spitalului Necker de când avea 5 ani. Toată viaţa acestei femei a alternat între perioade de dializă şi grefe renale, dintre care unele respinse foarte repede din cauza recidivei unei boli rare.

”Am fost prevenită asupra unui posibil eşec, dar alegerea mea a fost făcută deja”, spune pacienta care doreşte să rămână anonimă. „Am suferit foarte mult de la vârsta de 5 ani”, dar „am avut noroc”, povesteşte femeia, mulţumindu-le donatorilor de organe care au făcut posibile aceste intervenţii chirurgicale de transplant.

Povestea acestei femei nu se termină aici. Două din surorile ei au murit la 2 şi, respectiv, la 8 ani de aceeaşi suferinţă care o chinuie pe pacienta de la Spitalul Necker. Este vorba despre „sindromul hemolitic şi uremic atipic (SHU- atipic), o boală genetică foarte, foarte rară care distruge în principal rinichii. Avem sub o sută de cazuri anual, în Franţa, explică profesorul Christophe Legendre, nefrolog la Spitalul Necker, pentru France infotv.

Cât despre noul medicament, care a ajutat la realizarea acestui şir de intervenţii de transplant, el are capacitatea de a bloca activitatea destructivă a bolii asupra vaselor mici de sânge, rinichilor şi grefelor. Cu acest medicament, alături de imuno-supresoare contra respingerii grefei, funcţia renală a pacientului este normală. 

Alte stiri din Sanatate

Ultima oră