Victor Ponta se operează din nou. Premierul și-a pus problema demisiei

24 Iul 2015
Victor Ponta se operează din nou. Premierul și-a pus problema demisiei
Victor Ponta urmează să se opereze din nou la genunchi, locul la Palatul Victoria fiindu-i luat de Gabriel Oprea. Premierul a confirmat informatia pe pagina sa de Facebook: ”Este foarte posibil să mai fac o operație la genunchi - trebuie rezolvat la menisc ce nu s-a făcut la precedenta operație. Nu e așa de grav ca data trecută, e mai simplu. Voi lipsi doar câteva zile, iar domnul Gabriel Oprea îmi va ține locul în această perioadă”.

Joi seara, în cadrul unei intervenții telefonice la Romania TV, Ponta a mai declarat că va demisiona din funcția de prim-ministru doar dacă îi cere coaliția.

”Am explicat într-o intervenție telefonică la Romania TV că zvonurile că ar urma să mi se ridice sprijinul politic sunt o poveste. Toți colegii mei sunt de părere că ar fi o trădare să-i lăsăm pe cei de la PNL la guvernare. Nu îmi e frică de trădare. Desigur, dacă se va găsi o persoană mai bună decât mine pentru a fi pusă premier, eu aș fi primul care ar susține-o”, a adăugat premierul pe pagina sa de Facebook.

Premierul Victor Ponta a plecat, luni, pentru un nou control medical în Turcia, după intervenţia chirugicală suferită la genunchi.

Victor Ponta s-a operat la Istanbul, pe 15 iunie. Premierul s-a operat la Spitalul Universitar Medipol din Istanbul, cel mai mare centru medical privat din Turcia. Ponta a revenit în ţară pe 8 iulie, iar pe 12 iulie, duminică seara, el şi-a anunţat retragerea din funcţia de preşedinte PSD.

 

Alte stiri din Politic

Ultima oră