Un senator vrea salariu de 3.500 de euro: “Poporul român ar trebui să conştientizeze că nu mă pot duce la întâlniri în haine de şantier sau în trening”

24 Apr 2015
Un senator vrea salariu de 3.500 de euro: “Poporul român ar trebui să conştientizeze că nu mă pot duce la întâlniri în haine de şantier sau în trening”
Senatorul UNPR, Ionel Agrigoroaei, a afirmat în cadrul interviurilor Gândul live că indemnizaţia unui parlamentar ar trebui să fie de 3 500 de euro.

În opinia senatorului, indemnizaţia mică duce şi la neîncrederea în instituţia Parlamentului asta pentru că, susţine senatorul UNPR, un ales nu se poate prezenta în haine ponosite în fata partenerilor.

"Chiar dacă pe mulţi i-aş deranja, o mie de euro, eu, personal, ştiu că trebuie să vin în costume şi să-mi schimb în fiecare zi şi cămăşile, şi absolut tot, pentru că am întâlniri cu delegaţii din străinătate, am întâlniri la cel mai înalt nivel cu tot felul de persoane importante. Poporul român, cetăţenii mei, ar trebui să conştientizeze că eu nu mă pot duce în haine de şantier sau în trening. Ar trebui să înţeleagă că aici este vorba de o presiune enormă din partea multor grupuri de interese, chiar din partea acelor oameni corupţi care sunt în instituţii sau în afara lor, care încearcă permanent să facă presiuni pentru a influenţa anumite legi. Dacă eu nu am un venit care să asigure un trai decent pentru familia mea, dacă nu am asigurată o garanţie că dacă sunt corect, eu sunt protejat de instituţiile statului, vă daţi seama că este o problemă de eficientă, de credibilitate a instituţiilor statului", a spus senatorul UNPR.   

„Eu spun aşa. Să aibă un salariu decent, minimum 3.500 de euro pentru un parlamentar, şi în acelaşi timp să crească anii de puşcărie pentru un parlamentar care este prins că face acte de corupţie până la 30 de ani. Şi acel parlamentar să nu mai aibă niciun drept, să i se confişte tot, să i se ia absolut tot dacă este prins. Pentru a avea o clasă politică care chiar să apere interesele ţării, trebuie să le asigurăm şi condiţii.

Eu vreau să vă spun că mă întâlnesc zilnic cu delegaţii străine, dezbat tot felul de probleme economice, chiar reuşesc să promovez investiţii în afara României pentru românii noştri, pentru mediul antreprenorial românesc, sau invers, pentru crearea locurilor de muncă în România, şi eu mă duc cu un Cielo ruginit de 15 ani la acea întâlnire. Vă daţi seama ce impresie creez eu la acel partener strategic pentru România. Ce-ar mai însemna ca eu să mă duc şi îmbrăcat ponosit sau să mă duc nepotrivit din mai multe puncte de vedere? E o problemă de siguranţă naţională din punctul meu de vedere”, a conchis senatorul UNPR.

sursa - gandul.info

Alte stiri din Politic

Ultima oră