Tăriceanu şi Zgonea se plâng ambasadorilor străini

10 Iun 2015
Tăriceanu şi Zgonea se plâng ambasadorilor străini
Președinții Camerei Deputaților și Senatului, Valeriu Zgonea, respectiv Călin Popescu Tăriceanu, susțin într-o scrisoare adresată ambasadorilor străini acreditați la București că actuala Opoziție încearcă să forțeze "căderea unui guvern legitim", folosind sistemul judiciar ca o "unealtă" pentru preluarea puterii. 

"Opoziția încearcă să forțeze căderea unui guvern legitim, susținut de către o majoritate parlamentară legitimă, folosind ca pretext un caz judiciar, punând astfel în pericol nu numai stabilitatea României într-o regiune din ce în ce mai agitată, dar și democrația României, la 25 de ani de la căderea comunismului. Opoziția a lansat un război împotriva ordinii constituționale din România. Ei încearcă să captureze puterea total și să ducă țara într-o criză profundă, cerând alegeri anticipate — în pofida unei majorități parlamentare solide formată de o largă coaliție ce include forțe social-democrate, liberal, progresive și conservatoare", se arată în documentul obținut de AGERPRES.

Valeriu Zgonea și Călin Popescu Tăriceanu afirmă, în scrisoare, și faptul că premierul Victor Ponta a fost acuzat de către procurori "înainte de a i se oferi șansa de a fi audiat sau șansa de a oferi o explicație în fața acuzațiilor", adăugând că acesta își poate însă dovedi nevinovăția "dacă i se permite".

"Camera Deputaților, în mod legal și constituțional, chemată să se pronunțe asupra acestei chestiuni, a votat cu o largă majoritate împotriva cererii DNA. Noi credem cu tărie că acest caz judiciar nu trebuie să aibă o semnificație politică. Referindu-se la caz, prim-ministrul a declarat că va coopera pe deplin cu procurorii și că nu vor fi obstrucții de nicio manieră. Camera Deputaților s-a pronunțat împotriva transformării cazului prim-ministrului într-un pretext pentru o criză gravă de către forțele politice din Opoziție. (...) Care este miza aici? Nu persoana prim-ministrului — care poate și fără dubiu va dovedi nevinovăția sa, dacă i se permite. Pericolul aici este distrugere nedemocratică a actualului guvern și majorității parlamentare, cu scopul de a da puterea actualilor membri din Opoziție", se mai arată în documentul amintit.

Alte stiri din Politic

Ultima oră