Tăriceanu, despre Iohannis: Penal sadea! Despre ce vorbim

27 Oct 2016 | scris de Gabriela Antoniu
Tăriceanu, despre Iohannis: Penal sadea! Despre ce vorbim

Călin Popescu Tăriceanu a afirmat că Iohannis a făcut uz de o cale de atac excepţională, care, până de curând, nu era accesibilă tuturor românilor şi are o problemă în plus pentru că el este şi condamnat.

”Vă aduc aminte că preşedintele Iohannis a candidat la alegerile prezidenţiale din poziţia de penal aşa cum foloseşte el această stupidă expresie, cum atribuie această calitate unora care participă la procesul electoral. Deci, Iohannis a fost penal şi s-ar putea încă să fie considerat ca atare pentru că ştiu că a făcut uz de o cale de atac excepţională care până de curând nu era accesibilă tuturor cetăţenilor români şi sigur că are o problemă în plus faţă de noi pentru că el este şi condamnat. Aşa încât i-aş recomanda preşedintelui să fie mai rezervat şi să nu folosească dubla măsură”, a spus liderul ALDE, conform mediafax.ro.

El a mai spus că Iohannis a beneficiat de prezumţia de nevinovăţie în ochii românilor, pentru că l-au şi ales, şi de această prezumţie ar trebui să beneficieze toată lumea . ”Dacă preşedintele foloseşte această terminologie este bine să ştie că toţi oamenii şi preşedintele a beneficiat în ochii românilor, pentru că l-au şi ales, de această prezumţie de nevinovăţie, cu toate că ulterior a fost găsit vinovat pentru înşelăciune şi abuz în serviciu în dauna intereselor publice. Dosarul lui a fost instrumentat de DIICOT şi trimis la DNA. Deci, penal sadea! Despre ce vorbim”, a conchis Tăriceanu.

Copresedintii ALDE Călin Popescu Tariceanu si Daniel Constantin au depus, joi, la Biroul Electoral Municipal, listele cu candidaţii partidului la alegerile parlamentare. Tăriceanu deschide lista pentru Senat în Capitală, iar Daniel Constantin, la Camera Deputatilor.

Pe listele ALDE se regăsesc foştii miniştri Gratiela Gavrilescu, Andrei Gerea, Teodor Meleşcanu, profesorul Sorin Cardeanu, rectorul Universităţii de Agronomie şi Medicină Veterinară şi profesorul Anton Anton de la Universitatea Tehnică de Construcţii.

Joi este ultima zi de depunere a candidaturilor pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie, iar după depunerea contestaţiilor, acestea vor fi declarate definitive la 7 noiembrie.

Alte stiri din Politic

Ultima oră