Acvila ce apare pe stema ţării va fi încoronată. "Simbolizează caracterul naţional, suveranitatea şi independenţa obţinută prin jertfa poporului român"

05 Mai 2015
Acvila ce apare pe stema ţării va fi încoronată.
Deputaţii din Comisiile pentru administraţie şi Juridică au dat raport favorabil proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.102/1992 ce stabileşte ca acvila ce apare pe stema ţării să fie încoronată.

Modificarea Legii privind stema ţării şi sigiliul statului a fost propusă de către deputatul liberal Grigore Crăciunescu, acesta susţinând în expunerea de motive a proiectului că, în contextul revizuirii Constituţiei, se consideră necesar ca stema ţării să fie aplicată pe drapel şi, ca atare, aceasta trebuie completată cu toate elementele heraldice specifice tradiţiei poporului român.

„Coroana de oţel de pe Acvila României din stema Regatului Român, turnată din oţelul unui tun turcesc capturat în războiul din 1877, pe lângă morala şi tradiţia creştină, aceasta simbolizează caracterul naţional, suveranitatea şi independenţa obţinută prin jertfa poporului român”, afirmă deputatul. El adaugă că dacă vrem să o rupem odată pentru totdeauna de trecutul comunist trebuie să începem prin reconsiderarea simbolurilor naţionale, stema şi drapelul.

Camera Deputatilor este for decizional în cazul acestui proiect legislativ. Guvernul a transmis în punctul său de vedere că Parlamentul este singurul în măsură să se pronunţe asupra adoptării acestui act normativ, aprobat deja de Senat, în martie anul trecut.  

Alte stiri din Politic

Ultima oră