Scandal în ALDE: "Daniel Constantin atacă fără scrupule"

20 Mar 2017 | scris de Gabriela Antoniu
Scandal în ALDE: "Daniel Constantin atacă fără scrupule"

Prim-vicepreşedintele ALDE, deputatul Steluța Cătăniciu, îi cere copreşedintelui Daniel Constantin să se decidă dacă mai vrea să rămână în partid după ce cu o zi în urmă acesta a contestat convocarea Delegaţiei Permanente, a părăsit lucrările reuniunii cu un grup de colegi şi a anunţat că atacă în instanţă decizia de convocare a congresului la 21 aprilie.

Steluţa Cătăniciu îl acuză pe Daniel Constantin că "a pus interesul lui și al unui grup mai presus de interesul partidului al cărui copreședinte este"." A contestat legalitatea Delegației Permanente a partidului, întrunită statutar în vederea convocării congresului extraordinar al ALDE. Ce președinte poți să fii, să-ți dai în judecată propriul partid?! Până și în politică există lucruri care nu se fac, iar atitudinea lui Daniel Constantin față de partidul pe care , în cel mai ipocrit mod îl numește 'casa lui', este unul dintre acestea. Ce om normal dorește să își dărâme propria casă?!", se întreabă deputatul ALDE, într-un comunicat de presă.

Simona Cătăniciu mai afirmă că prin atacul nejustificat la adresa lui Călin Popescu-Tăriceanu, Daniel Constantin îi jignește pe toți colegii care au dus greul în campanie și care vor acum să pună umărul ca ALDE să devină cel mai puternic partid de centru-dreapta al României.

"Prin tot ceea ce face în aceste zile, Daniel Constantin se dezice de proiectul ALDE și atacă fără scrupule majoritatea colegilor care vor un partid cu lideri responsabili, nu cu lideri de ocazie. Într-o democrație, că tot îi plac dânsului metaforele, deciziile se iau de către majoritate, iar cei care pierd pleacă doar dacă au alte interese", adaugă Simona Cătăniciu.

Ea susţine că pentru a deveni cel mai puternic partid de centru-dreapta din România, membrii ALDE trebuie să se se strângă în jurul lui Călin Popescu Tăriceanu, copreşedinte al partidului şi candidat pentru funcţia de preşedinte unic la congresul din 21 aprilie.  

"Pentru a realiza acest obiectiv, avem nevoie să lăsăm jocurile mărunte și goana după funcții deoparte și să ne strângem în spatele unei echipe formate în jurul lui Călin Popescu-Tăriceanu, din care Daniel Constantin trebuie sa decidă dacă mai vrea să facă parte", mai afirmă deputatul ALDE.

Invitat luni la Adevărul Live, Daniel Constantin a spus, referitor la o eventuală plecare din Guvern, că se va supune majorităţii. "Nu sunt şantajabil. Dacă majoritatea din partid aleasă statutar va decide, mă supun majorităţii. Haide să creăm o majoritate în partid. La acest moment am această intenţie de a ajuta cât mai mult guvernul", a punctat ministrul.

 

Alte stiri din Politic

Ultima oră