Cine este noul purtător de cuvânt al lui Iohannis

31 Aug 2016 | scris de Gabriela Antoniu
Cine este noul purtător de cuvânt al lui Iohannis

Noul purtător de cuvânt al şefului statului este Mădălina Dobrovolschi (Pușcalău). Are 32 de ani și a absolvit Facultatea de Filosofie. Ea a lucrat în televiziune ca reporter, prezentator de știri, realizator de emisiuni, moderator de talk-show.

Mădălina Puşcalău spune că a avut nevoie de aproximativ două săptămâni pentru a decide dacă acceptă propunerea pentru funcția de purtător de cuvânt.

"A fost o discuție undeva la jumătatea lunii august", a povestit ea. "Este, până la urmă, și dorința mea, de a mă implica mai activ în ceea ce înseamnă prezența publică, pentru că îmi doresc să particip la ceea ce înseamnă schimbarea în bine a României", a spus fosta jurnalistă.

Mădălina Puşcalău a moderat confuntarea finală dintre Klaus Iohannis şi Victor Ponta, la B1 TV, înainte de alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014. Ea a scris şi o carte despre această confruntare, intitulată "Înfruntarea finală"- "Culisele confruntării Klaus Iohannis - Victor Ponta şi alte reţete din bucătăria politicii dâmboviţene".

Alte stiri din Politic

Ultima oră