PREMIERĂ! PSD propune un ministru cu fustă la Interne

03 Ian 2017 | scris de Mara Răducanu
PREMIERĂ! PSD propune un ministru cu fustă la Interne

Carmen Daniela Dan s-a născut la 9 octombrie 1970, în București. În anul 1989, aceasta a absovit Liceul de filologie-istorie Zoia Kosmodemianskaia, Bucureşti, iar în anul 2000 finaliza cursurile universitare ale Universităţii Ecologice Bucureşti. În anul 2003 se înscrie la Academia de Studii Economice Bucureşti, unde şi-a luat diploma de masterat în Managementul Afacerilor Publice Europene.

În perioada 1990-1996 a activat ca secretar la Școala generală nr.3 Videle, după care a fost referent la Banca Agricolă din Videle, până în 2001. A activat ulterior la Raiffeisen, unde a ocupat job-ul de teller front office. În iulie 2002 a devenit consilier juridic al Consiliului Judeţean Teleorman, în cadrul Serviciului Juridic şi Contencios, iar din 2010 a fost directorul Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor al judeţului Teleorman.

A fost subprefect al Județului Teleorman între 15 iunie 2012 și 13 martie 2014, ulterior fiind numită prefect al Județului Teleorman.La alegerile din 11 decembrie a fost aleasă senator de Teleorman. În prezent, Carmen Daniela Dan este președintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări din Senat.

Alte stiri din Politic

Ultima oră