Ponta: Dacă judecătoarele îl achitau pe Dragnea, acum erau arestate

02 Iun 2015
Ponta: Dacă judecătoarele îl achitau pe Dragnea, acum erau arestate
Premierul Victor Ponta a afirmat că magistraţii care au judecat dosarul Referendumului ar fi fost arestați, dacă nu l-ar fi condamnat pe Liviu Dragnea.
 
"Vă daţi seama că judecătoarele de la Dragnea, dacă cumva îl achitau pe Dragnea, cred că erau şi arestate acum. Au dat şi ele un an cu suspendare, dar pentru noi e un lucru nedrept pentru că nu doar noi, ci şi PNL a fost cu noi la suspendare. Toţi am fost, mă rog, toţi cei care am luat decizia. Sigur că e o stare de nemulţumire pentru că e o nedreptate care ni se face", a declarat Victor Ponta, la e emisiune TV. 
 
Potrivit premierului, decizia de condamnare la un an cu suspendare a fostului preşedinte executiv al PSD a adus o starea de nemulţumire în interiorul partidului, social-democraţii considerând-o nedreaptă. 
 
"Este , bineînţeles că este pentru că noi am guvernat şi guvernăm şi la nivel central, guvernăm şi la nivel local. După chestia asta, absolut nedreaptă cu condamnarea lui Dragnea că am făcut referendum de parcă l-a făcut Dragnea singur, dar l-am făcut toţi. Aţi văzut ce păţesc ăia doi judecători de la Curtea de Apel care au achitat-o pe doamna Rarinca? Le-au scos stenograme, nu ştiu ce", a mai spus Ponta.

Alte stiri din Politic

Ultima oră