Parlamentul a adoptat bugetul pe 2016

16 Dec 2015 | scris de Veronica Micu
Parlamentul a adoptat bugetul pe 2016

Ieri, Parlamentul a finalizat dezbaterile pe bugetul pe 2016, prin adoptarea celor 12 anexe (anexa 3 cu 55 de subdiviziuni). Acestea au totalizat 299 de amendamente, cele mai multe înregistrându-se la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (79) și la Ministerul Transporturilor (83), potrivit unui comunicat al Camerei Deputaților.

În ceea ce privește legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2016, dezbătută marți de Parlament, aceasta prevede și autorizează veniturile pe capitole și subcapitole și la cheltuieli, pe destinații pentru bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru șomaj, sinteza bugetelor instituțiilor publice finanțate parțial din venituri proprii, precum și reglementări specifice exercițiului bugetar al anului viitor.

Principalele prevederi ale legii se referă la câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale pe anul 2016, care este de 2.681 lei, precum și la valoarea punctului de pensie care ajunge, anul viitor, la 871,7 lei.

În anul 2016, indicele de corecție prevăzut la legea privind sistemul unitar de pensii publice este de 1,09.

Alte stiri din Politic

Ultima oră