UPDATE. Traian Băsescu vrea un minister al reunificării cu R. Moldova

23 Oct 2016 | scris de Gabriela Antoniu
UPDATE. Traian Băsescu vrea un minister al reunificării cu R. Moldova

"Este mai mult ca niciodată nevoie să vorbim despre unire, pentru că atâta timp cât nu vorbești nici nu ți se întâmplă. Trebuie vorbit, trebuie creat un minister al reunificării. Poate pasul următor ar trebui să fie să se utilizeze moneda românească, leul românesc, și în Republica Moldova. România nu pierde nimic și nici nu face acte de caritate dacă se face unirea. Dimpotrivă, câștigă în greutate'', a spus Băsescu, duminică, la întâlnirea cu o delegație a unioniștilor, la sediul PMP, conform Agerpres.

La întâlnirea cu unioniştii, copreşedintele ALDE, Daniel Constantin a cerut a condamnnat atitidinea jandarmilor la marşul unioniştilor şi a cerut demisia ministrului Afacerilor Interne, Dragoş Tudorache. "O demisie ar fi mai mult decât un gest de responsabilitate, de asumare, dl Tudorache a procedat greşit'', a spus Daniel Constantin.

El mai spus că pentru realizarea obiectivului comun celor două ţări,primul pas ar trebui să fie un lobby susţinut din partea României la nivelul UE astfel încât prin derogări Republica Moldova să fie în comunitatea europeană.

După întâlnirea cu unioniştii, senatorul social-democrat Ecaterina Andronescu a spus că solicitările acestora sunt legitime şi că PSD PSD este deschis la propunerea privind o declaraţie a Parlamentului pe tema unirii României cu Republica Moldova. "Am vorbit cu domnul preşedinte Dragnea să includem acest lucru şi în programul pe care noi îl definitivăm în aceste zile", a spus Ecaterina Andronescu, potrivit mediafax.ro.

Liderul USR, Nicuşor Dan, a susţinut că România ar trebui să fie un model şi să fie activă inclusiv în ceea ce înseamnă democratizarea și buna funcționare a instituțiilor din Republica Moldova.

"Avem o sensibilitate pentru românii care trăiesc în Republica Moldova. Considerăm că avem o responsabilitate față de ei, însă în momentul de față nu există încă o voință a majorității cetățenilor din Republica Moldova pentru unire și cred că România are partea ei de responsabilitate", a spus Nicușor Dan, după întâlnirea cu delegaţia unioniştilor.

Delegaţia Platformei Unioniste Acțiunea 2012 s-a întâlnit şi cu președintele PRU, Bogdan Diaconu. Conform unui comunicat al partidului, în urma discuţiilor purtate, PRU își va asuma prin completarea Statutului pentru "reîntregirea teritorului național", precum şi susținerea proiectului unionist "UNIREA CA PROIECT DE ȚARĂ", iar fiecare candidat PRU la alegerile parlamentare va semna pactul pentru unirea României cu Basarabia, inițiat de Platforma Unionistă Acțiunea 2012.

"Cred că ceea ce au făcut acești tineri trecând peste nefericitele incidente de ieri (...) a fost un lucru bun. (...) I-am văzut, au gânduri bune și nobile. Mi-au spus că viitoarea lor dorință este un marș pentru unirea României cu Republica Moldova la Bruxelles. I-am încurajat și le-am spus că noi vom trimite observatori acolo", a declarat deputatul PRU, Sebastian Ghiță

Sâmbătă, Platforma Unionistă Acțiunea 2012 a organizat în Capitală marșul "Luptă pentru Basarabia", cerând politicienilor asumarea ca proiect de țară a unirii României cu Republica Moldova.

''Unirea trebuie să fie următorul proiect de țară al României și în acest sens avem propuneri concrete pentru cei care vor accede în noul Parlament de la București'', susţine George Simion, președintele Platformei Unioniste Acțiunea 2012.

Alte stiri din Politic

Ultima oră