Klaus Iohannis nu este obligat să-l numească pe Gabriel Oprea premier interimar

22 Iun 2015
 Klaus Iohannis nu este obligat să-l numească pe Gabriel Oprea premier interimar
Deoarece convalescenţa după operaţia la genunchi se prelungeşte, premierul Victor Ponta i-a propus preşedintelui Iohannis să-l numească pe vicepremierul Gabriel Oprea prim-ministru interimar până îşi va putea relua atribuţiile. Constituţia şi Legea 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului, republicată, nu-l obligă pe şeful statului să facă această numire.

Articolul 5 din Legea 90/2001 prevede că „funcţia de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, a revocării, a pierderii drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului şi a demiterii în condiţiile prevăzute la art. 8 alin. (2), respectiv ”în cazul în care un membru al Guvernului a fost condamnat penal printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau averea sa a fost declarată, în tot sau în parte, ca fiind dobândită în mod ilicit, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, el este demis de Preşedintele României, la propunerea primului-ministru”.

Mai departe, Legea 90/2001 prevede la articolul 9 alineatul 1 că „dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 sau este în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, Preşedintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile primului-ministru, până la formarea noului Guvern. Interimatul pe perioada imposibilităţii exercitării atribuţiilor, încetează dacă primul-ministru îşi reia activitatea în Guvern în cel mult 45 de zile”.

Acelaşi articol stabileşte că aceste prevederi se aplică în mod corespunzător şi celorlalţi membri ai Guvernului, la propunerea primului-ministru, pentru o perioadă de cel mult 45 de zile, şi, că, în această situaţie, înăuntrul termenului de 45 de zile, primul-ministru va iniţia procedurile prevăzute de lege pentru numirea unui alt membru al Guvernului.

Aşadar, legea nu prevede posibilitatea ca premierul să desemneze o persoană care să-i ţină locul în cazul imposibilităţii de a-şi exercita atribuţiile, ci doar de a face propuneri preşedintelui în cazul vacantării unui post de ministru. „Numirea în funcţia de membru al Guvernului, în caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, se face de Preşedintele României, la propunerea primului-ministru”, prevede Legea 90/2001, la articolul 10.

Totodată, actul normativ stabileşte la articolul 16 alin 2 că premierul poate desemna un ministru doar pentru realaţia cu Parlamentul: „Primul-ministru poate desemna un membru al Guvernului să răspundă la întrebările şi interpelările adresate Guvernului de către deputaţi sau senatori, în funcţie de domeniul de activitate ce formează obiectul interpelării. De asemenea, legea nu prevede în mod expres ca vicepremierul să preia atribuţiile de prim-ministru interimar.

Legea 90/2001 preia ceea ce prevede Constituţia la articolul 107, alineatul 3 „Dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la articolul 106, cu excepţia revocării, sau este în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, Preşedintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile primului ministru, până la formarea noului Guvern. Interimatul, pe perioada imposibilităţii exercitării atribuţiilor, încetează dacă primul-ministru îşi reia activitatea în Guvern”.

Ca şi Legea 90/2001, Constituţia mai prevede că „prevederile alineatului (3) se aplică în mod corespunzător şi celorlalţi membri ai Guvernului, la propunerea primului-ministru, pentru o perioadă de cel mult 45 de zile”. 

Fost consilier prezidenţial şi mibnistru al Justiţiei, Cristian Diaconescu a declarat la RFI că din punct de vedere constituţional, preşedintele Iohannis "nu este obligat" să accepte propunerea premierului Ponta. "Constituţional, este obligat preşedintele să desemneze primul-ministru dintre miniştrii din Guvern. Este o prevedere cât se poate de clară în Constituţia României, din acest punct de vedere", a explicat Cristian Diaconescu.

Alte stiri din Politic

Ultima oră