Ioan Oltean(PNL), declaraţii bombă: Sunt victima unui sistem pe care partidul din care am facut parte l-a construit si consolidat

03 Dec 2015 | scris de Cristi Ionescu
Ioan Oltean(PNL), declaraţii bombă: Sunt victima unui sistem pe care partidul din care am facut parte l-a construit si consolidat

Ioan Oltean a fost adus cu mandat la Direcția Națională Anticorupție, în dosarul despăgubirilor ANRP, fiind ridicat de la aeroport. Oltean este acuzat de complicitate la abuz în serviciu și trafic de influență. După ce ieri fostul lider PDL şi-a declarat încrederea în sistemul de justiţie românesc, Ioan Oltean s-a răzgândit astăzi şi a oferit un interviu site-ului luju.ro, în care face nişte declaraţii absolut explozive. Astfel, potrivit lui Ioan Oltean, "sistemul" ar fi un produs construit şi consolidat chiar de către partidul din care face parte, iar el a devenit o victimă a acestuia.

"Fac parte sau sunt victima unui sistem pe care partidul din care am facut parte l-a construit si l-a consolidat. Si nu doar eu. Chiar altii, mai mari decat mine, sunt victime ale aceluiasi sistem pentru ca ei l-au creat. Recunosc, a fost un sistem in care nu am crezut, dar pe care l-am sustinut pentru ca era vointa partidului. Nenorocirea mare stiti care este? Ca cei care la vremea respectiva criticau cu vehementa si foarte serios si pertinent ceea ce faceam noi, sistemul pe care noi il cream si il consolidam, astazi sunt ei cei care il consolideaza mai abitir si il sustin. Nu stiu cine conduce DNA-ul. Stiu doar ca eu sunt o victima a acestui sistem si o spun cu toata responsabilitatea. De zile bune fac deliciul presei nationale, deliciul vietii politice romanesti, iar eu sunt totalmente neputincios, neavand nicio posibilitatea sa ma apar si sa ma justific. Eu sunt deceptionat de modul in care conducerea actuala a partidului actioneaza. DNA-ul nici macar nu a sustinut inca ridicarea imunitatii si membrii de partid s-au pronuntat ca vor vota in favorarea unei asemenea solicitari. Este inexplicabil. Este vorba de un populism de proasta calitate, de o punere de acord cu strada, care vede in imunitatea parlamentara un adevarat bau-bau, un fenomen care i-ar pozitiona deasupra legii. Insa eu spun foarte clar: imunitatea parlamentara nu este imunitate parlamentara in sensul literar al termenului. Atat timp cat un parlamentar poate fi urmarit penal, poate fi trimis in judecata si judecat in orice cauza, fie ca e o cauza civila sau penala, nu putem vorbi de imunitate", a declarat Ioan Oltean.

Comisia juridică a Camerei Deputaților va înainta plenului raport de încuviințare a cererii DNA de a arestării preventive a deputatului Ioan Oltean, decizia fiind luată cu 14 voturi "pentru", 4 voturi "împotrivă" și 3 abțineri. Deci, liber la arestarea domnului Oltean.

Alte stiri din Politic

Ultima oră