Daniel Constantin: ALDE va fi a treia forță politică din România

02 Iul 2015
Daniel Constantin: ALDE va fi a treia forță politică din România
Co-președintele ALDE, Daniel Constantin, a declarat joi, într-o conferință de presă la Arad, că sondajele de opinie arată că noua formațiune rezultată după fuziunea cu PLR își va atinge obiectivul propus ca la alegerile din 2016 să fie a treia forță politică din țară.

 Cu această ocazie, Daniel Constantin a inaugurat sediul ALDE din Arad și a avut o întâlnire cu activul de partid al organizații arădene.

'Cred că vom fi în 2016 partidul cu cei mai mulți profesioniști pe liste și cei mai mulți oameni noi, pentru că avem locuri disponibile pentru aceștia și îi invităm să ni se alăture. Cred, după cum ne arată sondajele de opinie, atât la nivel local, cât și la nivel național, că ALDE își va atinge obiectul propus, acela de a deveni cea de a treia forță politică din țară', a afirmat Daniel Constantin.

În continuare, co-președintele ALDE a spus că profită de faptul că merge și la nivel de comună, unde întâlnește colegi din ALDE, care sunt deja constituiți ca organizații și cărora le sugerează să promoveze cât mai mulți profesioniști.

'Am găsit la Arad colegi care au depășit orice fel de orgolii, care nu se ceartă așa cum o fac colegi de la alte partide care au fuzionat în anul trecut, colegi care au intrat deja în campanie electorală pentru alegerile locale din 2016, dar și pentru alegerile parlamentare. Aceasta deoarece la congresul de fuziune s-a stabilit că vom merge separat atât la locale cât și la parlamentare. Este foarte important în această etapă să înceapă procesul de alegeri interne pentru desemnarea candidaților, în special pentru funcția de primar, acolo unde votul este direct, dar și pentru atragerea de profesioniști care să candideze pentru Consiliul Județean, ca și consilieri județeni, din rândul cărora se va alege viitorul președinte al CJ', a mai spus Daniel Constantin. (Agerpres)

Alte stiri din Politic

Ultima oră