Un consilier al premierului Ponta şi-a retras banii din băncile greceşti

07 Iul 2015
Un consilier al premierului Ponta şi-a retras banii din băncile greceşti
Gyorgy Frunda, consilierul onorific al premierului Victor Ponta, şi-a mutat banii din băncile greceşti din România, deşi admite că nu ştie dacă acestea vor avea sau nu de suferit de pe urma crizei din Grecia.

"Nu ştiu în ce măsură băncile greceşti din România vor avea de suferit sau nu, dar toţi prietenii mei, inclusiv eu am avut depozite la bănci greceşti, mi le-am mutat în altă parte", a declarat Frunda la RFI.

În opinia sa, un eventual Grexit va îngreuna drumul României către moneda euro şi va avea efecte negative asupra turismului."Ne va îngreuna drumul spre moneda euro, pentru că evident, Uniunea Europeană îşi va lua mai multe măsuri de siguranţă, cu următoarele solicitante în zona euro", a explicat Frunda. 

El a susţinut că, în cazul vacanţelor în Grecia, mulţi românii s-ar putea gândi de două ori. "Probabil va exista o antipatie (în Grecia-n.r.) faţă de cei care vin din Europa, probabil vor fi mai antipatici nemţii decât românii, dar va exista o atitudine de condamnare a celor "răi", care au luat măsurile împotriva Greciei. Deci şi noi vom avea de suferit de pe urma acestei decizii, mai puţin ca alţii, dar vom simţi şi noi urmările acestor lucruri. Nemaivorbind de fluctuaţiile zonei euro. Vedeţi ce s-a întâmplat ieri pe pieţele financiare, la Bursă, moneda naţională românească a pierdut. Vom avea şi noi de suferit, dar mai puţin decât alţii", a mai spus Frunda.

Citeşte mai multe ştiri din Politică!

Alte stiri din Politic

Ultima oră