Reacția ANI, după ce Camera Deputaților a decis ca Petre Roman să-și reia mandatul de parlamentar

20 Sep 2016 | scris de Veronica Micu
Reacția ANI, după ce Camera Deputaților a decis ca Petre Roman să-și reia mandatul de parlamentar

"Hotărârea adoptată astăzi prin vot de plenul Camerei Deputaților cu privire la Petre Roman este abuzivă, de vreme ce starea acestuia de incompatibilitate a rămas definitivă o dată cu respingerea ca neîntemeiată, de către Tribunalul București, a cererii de reexaminare formulată de acesta", se precizează într-un comunicat al ANI.

ANI apreciază totodată că decizia deputaților este și "nelegală", întrucât, deși contestația depusă de Petre Roman după nouă luni de la data emiterii raportului de evaluare a fost admisă de Curtea de Apel București, inspectorii de integritate au atacat sentința cu recurs.

"A acționa în baza unei hotărâri judecătorești nedefinitive creează un precedent periculos, în sensul în care tuturor persoanelor care contestă rapoartele de evaluare emise în sarcina lor să le fie întrerupte mandatele doar în baza sentințelor pronunțate de instanțele de fond, deși acestea nu au caracter definitiv", se mai arată în comunicat.

ANI mai menționează că a finalizat raportul de evaluare prin care s-a constatat starea de incompatibilitate a deputatului Petre Roman la data de 12 martie 2014. Parlamentarul a contestat raportul de evaluare la Tribunalul București, iar instanța i-a respins definitiv acțiunea la 13 ianuarie 2015.

"Întrucât, în aceeași perioadă, Curtea de Apel București comunică ANI faptul că pe rolul acesteia nu există nicio acțiune formulată de Petre Roman împotriva raportului de evaluare, Agenția solicită Camerei Deputaților aplicarea sancțiunii disciplinare de revocare din funcție. Ulterior, la data de 16.01.2015, la nouă luni de la finalizarea raportului de evaluare, Petre Roman contestă la Curtea de Apel București raportul de evaluare al ANI. Astfel, la data de 22 aprilie 2016, instanța de fond, contrar practicii judiciare existente, admite acțiunea formulată de Petre Roman. ANI a formulat recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei menționate la data de 23 mai 2016", conchide ANI.

Citește și: Petre Roman revine în Parlament. Fostul premier își poate relua mandatul de deputat

Alte stiri din Politic

Ultima oră