Fostul Guvern Cioloş, luat la bani mărunţi. Întrebări incomode pentru fosta guvernare

10 Ian 2017 | scris de Gabriela Antoniu
Fostul Guvern Cioloş, luat la bani mărunţi. Întrebări incomode pentru fosta guvernare

Secretarul Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu (PSD), a declarat că scopul anchetei este verificarea condițiilor în care s-au realizat rectificările bugetelor de stat, mijloacele anchetei, audierea tuturor persoanelor implicate, care pot furniza informații și clarificări pe această temă. Marcel Ciolacu a prezentat şi întrebările care vor fi adresate persoanelor chemate la audierile din comisiile parlamentare reunite de Buget-Finanţe:

1. Care este modul în care s-au constituit veniturile potențiale pentru a se putea efectua o rectificare pozitivă;

2. Care sunt instituțiile statului care a făcut previziuni asupra acestor venituri şi care a fost nivelul propus al veniturilor de către fiecare instituție în parte;

3. Cât au fost realizate veniturile totale ale bugetului general consolidat la data de 31.12.2016;

4. Cât au fost estimate veniturile totale ale bugetului general consolidat la momentul construcției bugetului pentru anul 2016;

5. Cât au fost estimate veniturile totale ale bugetului general consolidat la 6 august prima rectificare.

6. Cât au fost realizate veniturile totale ale bugetului general consolidat la 30 iunie primul semestru;

7. Cât au fost estimate veniturile totale ale bugetului general consolidat la 23 noiembrie — cea de-a doua rectificare;

8. Cât au fost realizate veniturile totale ale bugetului general consolidat la 30 septembrie, după trei trimestre;

9. Cât au fost realizate veniturile totale ale bugetului general consolidat în luna decembrie 2016;

10. care a fost media veniturilor totale ale bugetului general consolidat pe primele 11 luni ale anului;

11. Cu cât au fost mai mici veniturile totale ale bugetului general consolidat în decembrie 2016 față de decembrie 2015.

12. Care sunt motivele pentru care nu au fost estimate corect veniturile totale ale bugetului total consolidat la prima și la a doua rectificare,

13. Cât este venitul nerealizat la 31 decembrie 2016 din sume de la Uniunea Europeană 2017 — 2020 (exercițiul financiar european comparativ cu veniturile din sumele de la UE pentru perioada 2014 — 2020 estimată la 23 noiembrie — data celei de-a doua rectificări).

14. Care sunt sumele rămase necheltuite atât din bugetul propriu, cât și din fondurile europene pe fiecare minister în parte;

15. Care sunt investițiile, programele care au fost bugetate, dar nu au fost realizate pe fiecare minister în parte;

16. Care sunt motivele nerealizării investițiilor, programelor de către ministere (se va prezenta o situație pentru fiecare investiție și program în parte);

17. Care este suma care a rămas necheltuită la sfârșitul anului 2016 la capitolul "cheltuieli de personal".

Înfiinţarea comisiei de anchetă trebuie aprobată de plenul reunit al celor două Camere, după care parlamentarii vor avea la dispoziţie 10 zile pentru prezentarea raportului. Marcel Ciolacu a spus că persoanele care vor fi invitate la audieri vor fi stabilite de membrii comisiei de anchetă, printre acestea regăsindu-se și factori de decizie din fostul guvern.

"Sunt 17 întrebări, foarte dificile, numai citindu-le îmi dau seama că vor fi invitați foarte mulți oameni la aceste comisii și factori de decizie din vechiul guvern și, termenul fiind de numai 10 zile, sunt convins că vor lucra deîndată", a mai spus secretarul Camerei Deputaților.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Politic

Ultima oră