Calendarul străvechi. Obiceiuri și practici magice în prag de An Nou.

31 Dec 2015 | scris de Iulia Gorneanu
Calendarul străvechi. Obiceiuri  și practici magice în prag de An Nou.

Calendarul străvechi, din buni-străbuni, în cultura populară s-au transmis peste veacuri obiceiuri în prag de An Nou. Vă prezentăm parte din aceste tradiții, nu neapărat îmbrăcate în misticism, ci fiindcă vin din rădăcinile noastre ca popor, de-atâtea mii de ani la renașterea Zeului An...

____________________

- În noaptea dintre ani se țin porțile deschise ca să intre norocul iar la miezul nopții se deschid ferestrele, să iasă anul vechi și să intre cel nou.

- Pentru a nu te subjuga demonul somnului și al morții, în noaptea în care se schimbă anul nu-i bine să stingi lumina din casă, după cum nu-i bine să adormi nicio clipă.

- Fetele ies în curte, privesc cerul și numără nouă stele. Cum va fi a cea de-a noua dintre ele, așa le va fi și ursitul. Tot ele pun o verighetă de aur într-un pahar cu apa, de o parte și de alta a paharului așează câte o lumânare iar în spatele lui, o oglinda. Se spune că cea care se uită în oglindă își vede ursitul deschizând ușa.

- La miezul nopții, în Maramureș, se sprijină de perete câte un lemn pentru fiecare suflet din casă și dacă până dimineața vreunul dintre acestea cade, se consideră că e semn rău pentru persoana căreia îi era destinat. Tot în Maramureș se practică și "legatul mesei", pentru ca familia să fie unită și animalele din gospodărie să fie păzite de fiarele pădurii. Piciorele mesei sunt legate cu un lanț, sub masă se presară o mână de fân iar în fân se pune câte un colăcel mic de grâu pentru fiecare animal din grajd. După slujba de Sfântul Vasile colăceii sunt dați drept hrană vitelor, masa rămânând „legată” până de Bobotează.

- Fetele nemăritate din zona Buzăului mătură gunoiul din casă cu mâinile la spate, apoi îl presara în pragul casei sau în mijlocul curţii, dupa care se așează cu picioarele pe el şi ascultă din ce parte latră câinii pentru a afla direcția în care se vor mărita.

- În noaptea-hotar dintre ani bătrâni pun pe cuptor câte 5-6 boabe de porumb, grâu, orz și ovăz, apoi așează pe fiecare un cărbune aprins. Se spune că cea mai bună recoltă o vor da boabele care fac cea mai multă cenușă.

- Este noaptea în care se poate prevesti vremea din noul an cu ajutorul "calendarului de ceapă”. Pentru asta, se taie o ceapă în două iar în 12 dintre foile de la mijloc (câte una pentru fiecare lună a anului) se pune sare în cantități egale și se lasă așa peste noapte. În funcție de cantitatea de apă adunată se știe cu precizie care lună va fi ploioasă și care secetoasă.

- Înainte de primul răsărit, oamenii se spală cu apă neîncepută în care pun un bănuț de argint, un fir de busuioc și o crenguță de brad, ca să fie cautați ca banii, norocoși ca busuiocul și tineri ca brazii.

- Copii umblă cu Sorcova și cu Plugușorul, aducând în case belșug și noroc, iar oamenii mari se salută augural cu "An Nou Fericit!".

_____________

articol preluat de pe pagina de Facebook a Iuliei Gorneanu

Alte stiri din Obiceiuri si Traditii

Ultima oră