Zubin Mehta, Dirijorul Istoriei

31 Aug 2015
Zubin Mehta, Dirijorul Istoriei
L-am numit așa datorită nenumăratelor concerte pe care le-a dirijat în locuri şi în împrejurări pe care le studiem în manualele de Istorie.

L-am cunoscut în 1995, în cadrul Festivalului „Enescu”, singura ediţie care a avut loc la Casa Poporului. Am alergat după el prin lume şi l-am văzut la concertele din Florenţa, la Palatul Schönbrunn, la Opera din Viena sau în Israel. Am ales să ilustrăm coperta acestui număr cu el fiindcă îl consider cea mai importantă figură a Festivalului din acest an şi fiindcă multe dintre concertele sale au fost susținute în locuri cu o puternică memorie socială.

În 1978, pe când era directorul muzical si principalul său dirijor, Filarmonica din New York a dat un concert rămas în istorie cu pianistul Vladimir Horowitz.

Din 1981 este directorul muzical al Filarmonicii din Israel pe viață.

În 1990, Mehta i-a reunit sub bagheta lui, pentru prima dată, pe primii trei mari tenori ai lumii: Luciano Pavarotti, Placido Domingo şi Jose Carreras, iar concertul acestora susținut pe ruinele Termelor lui Caracalla din Roma a devenit ulterior un album desemnat drept cel mai bine vândut al tuturor timpurilor.

În anul 1991, în timpul războiului din Golf, când Israelul se afla sub bombardamentul lui Saddam Hussein, maestrul Zubin Mehta dirija un concert la care publicul evreu a purtat măşti de gaze.

Un an mai târziu, în 1992, punea în scenă producția istorică a operei Tosca de Puccini, scrisă de marele compozitor pentru Hariclea Darclee, în care fiecare act a fost interpretat exact în locul specificat de libretul operei. Actul I a fost transmis la televiziune în direct de la Bazilica Sant‘Andrea della Valle la 11 iulie 1992, duminica la amiază. Actul al II-lea a fost transmis seara de la Palazzo Farnese, ia actul al III-lea în ziua următoare, de la Castel Sant‘Angelo.

A urmat concertul din Sarajevo, din 1994, pe ruinele Bibliotecii Centrale, distrusă în timpul bombardamentelor sârbe. Înainte ca orchestra dirijată de Mehta să interpreteze Requiem-ul lui Mozart, adresându-se publicului, maestrul a spus: „Am venit aici ca voi să ne binecuvântaţi pe noi, mai mult decât putem noi să vă binecuvântăm pe voi”. Toate încasările au fost donate în folosul victimelor conflictului armat din Bosnia, concertul fiind dedicat amintirii zecilor de mii de persoane ucise, printre care şi membri ai Filarmonicii din Sarajevo.

În 1999, Mehta a dirijat la Weimer, în vecinătatea fostului lagăr de concentrare nazist de la Buchenwald, Simfonia a II-a de Mahler cu Orchestra de Stat a Bavariei și Filarmonica israeliană.

La 26 decembrie 2005, prima comemorare a tsunami-ului din Oceanul Indian, Mehta și Orchestra de Stat a Bavariei au susținut un concert la Academia Muzicală din Chennai (Madras) în India, donând toate încasările.

La 7 septembrie 2013, el a dirijat, într-un concert special Ehsaas e Kashmir, în Grădinile Mogulilor din Srinagar, tot cu Orchestra de Stat a Bavariei, din inițiativa Ambasadei germane în India, donând, din nou, încasările. Dar cel mai mult îl apreciez pe Zubin Mehta pentru că, în urmă cu câţiva ani, a atras atenţia autorităţilor române, printr-o scrisoare deschisă, că Sala Palatului nu este demnă de un Festival recunoscut şi preţuit în toată lumea, ameninţând că nu va mai concerta în acest loc, până când nu se vor perfecționa sonorizarea şi aspectul sălii.

Deşi nu s-a întâmplat nimic de atunci și nu avem o Sală Polivalentă mai bună, Muzica l-a îngenuncheat pe Zubin Mehta şi anul acesta revine la București. Iar pentru asta... îl iubesc!
 

Alte stiri din Muzica

Ultima oră