Un nou supergrup românesc semnează cu celebra casa de discuri Frontiers Music !

23 Feb 2021 | scris de Alex Revenco
Un nou supergrup românesc semnează cu celebra casa de discuri Frontiers Music !

Adrian Igrișan, Ovidiu Anton și Toni Dijmărescu, trei muzicieni cu o bogată activitate și notorietate, și-au unit forțele în MANIC SINNERS, un nou supergrup de hard rock melodic.

În momentul de față cei trei muzicieni lucrează la albumul de debut, “King of the Badlands“, ce va fi lansat anul acesta de casa de discuri Frontiers Music, liderul mondial în sectorul rockului melodic, având sub contract o serie de trupe legendare (WHITESNAKE, DEF LEPPARD, JOURNEY, MR. BIG, PRIMAL FEAR, TOTO, WINGER, ECLIPSE). Albumul va conține zece piese, ce vor avea toate elementele pe care fanii acestui gen le așteaptă de la o asemenea producție, și va fi mixat și masterizat de către celebrul muzician și inginer de sunet, Alessandro Del Vecchio (REVOLUTION SAINTS, HARDLINE, JORN). Artworkul va fi realizat de talentatul artist grafic român, Radu Damian (GOODBYE TO GRAVITY, WHITE WALLS, BUCIUM).

Adrian Igrișan, care în acest proiect cântă la tobe, clape și backing vocals, nu are nevoie de nicio prezentare. Ca solist vocal și chitarist al formatiei CARGO a obținut toate distincțiile de care se poate bucura un artist: discuri de aur, concerte și turnee sold-out, apariții live alături de IRON MAIDEN, URIAH HEEP sau GILLAN, cariera fiindu-i încununată de ridicarea în rang de Cavaler, odată cu primirea ordinului “Meritul Cultural“.

Ovidiu Anton, unul dintre cei mai buni soliști rock din România, a devenit cunoscut publicului larg în 2016, când a câștigat Selecția Națională Eurovision, cu piesa “Moment of Silence“. Pe lângă faptul că este fondatorul și solistul grupului ANTON, el are și o carieră solo de succes, colaborând cu multe trupe și artiști autohtoni.

Chitaristul Toni Dijmărescu locuiește în Germania, unde este un apreciat muzician live și de studio, cu nenumărate concerte și producții la activ. Pe lângă activitatea desfășurată acolo, el este membru al proiectului REȘIȚA ROCKS și colaborează des cu artiști români, în acest moment el lucrând împreună cu Călin Pop (CELELALTE CUVINTE) la un album solo al acestuia.

“Ne bucurăm să anunțăm astăzi semnarea contractului cu Frontiers Music. Este o mare realizare să lucrăm cu o casă de discuri ce are o experiență atât de vastă și suntem siguri că piesele noastre vor entuziasma pe toți cei ce iubesc rockul melodic.Totodată, dorim să motivăm spre o carieră internațională și alte trupe din România, o țară cu o bogată tradiție în ceea ce privește muzica rock, dar cu prea puțini artiști cunoscuți la nivel international.“

MANIC SINNERS pe rețelele sociale:

Instagram: www.instagram.com/manicsinners

Facebook: www.facebook.com/manicsinners

Contact:

manicsinners@gmail.com

coro.axavalaha@gmail.com  (Mihai “Coro“ Caravețeanu)

Alte stiri din Muzica

Ultima oră