Săptămâna viitoare, noul album Goodbye to Gravity. Până atunci vezi cel mai recent VIDEO

21 Oct 2015
Săptămâna viitoare, noul album Goodbye to Gravity. Până atunci vezi cel mai recent VIDEO
“Atonement” face parte din al doilea album GTG, “Mantras of War”, ce va fi lansat pe 30 octombrie prin Universal Music România. Concertul de lansare va avea loc în clubul Colectiv, unde intrarea va fi liberă. Discul, produs de Alex Pascu, a fost mixat la Black Rock Studios, Santorini de către Kostas Kalimeris (Joe Bonamassa, Bring Me The Horizon, Steve Harris) și masterizat de Svante Forsbäck (Rammstein, Volbeat, Amorphis) la Chartmakers Mastering, Finlanda.

Videoclipul “Atonement” a fost regizat și editat de Andi Dumitrescu, care a mai colaborat cu Goodbye To Gravity și în urmă cu trei ani, la clipul “I Won’t Wait”. “Am vrut să facem un clip care seamănă cu "B-movie"-urile SF din anii ’80 și am fost foarte încântați când Andi ne-a povestit ideea lui de scenariu. Cred că este un clip inedit, cu o grămadă de momente amuzante”, a spus solistul vocal Andrei Găluț. “La început, chiar am avut dubii că putem duce la bun sfârșit acest clip, deoarece a fost un proiect foarte ambițios: trei zile de filmare, două țări, trei orașe și o echipă de peste 20 de oameni. Dar cred că până la urmă a meritat și rezultatul este pe măsură”, a adăugat chitaristul bass Alex Pascu.

Alte stiri din Muzica

Ultima oră