Prima dată exclusiv în aer liber, Festivalul Internațional “Enescu și muzica lumii” revine între 2 şi 19 august la Sinaia

22 Iul 2020
Prima dată exclusiv în aer liber, Festivalul Internațional “Enescu și muzica lumii” revine între 2 şi 19 august la Sinaia

După 20 de ediţii în care nu a ratat ocazia să aibă cel puţin un concert în aer liber în Foişorul din Parcul din Sinaia, Festivalul Internațional “Enescu și muzica lumii”, revine în 2020 cu ediția a XXI-a, exclusiv în aer liber, între 2 şi 19 august, la Sinaia, în spaţii neconvenţionale puse la dispoziţie de Muzeul Sinaia, Casinoul Sinaia, Parcul Dimitrie Ghica, Centrul Cultural Carmen Sylva şi nu numai.

Acest proiect creat de violoncelistul și profesorul Marin Cazacu va avea anul acesta concertul de închidere exact în ziua care aniversează naşterea lui Enescu, 19 august. Festivalul a pornit ca o continuare a ideii de generozitate care a caracterizat spiritul lui George Enescu și este acum una dintre cele mai importante scene de manifestare a tinerelor talente muzicale din România.

Din anul 1999 și până în prezent, Festivalul Internaţional “Enescu şi muzica lumii” propune celor aflați la Sinaia în vacanța de vară un program atractiv, ediția din acest an fiind una cu totul originală, în primul rând pentru că, din motive obiective, se desfăşoară exclusiv în aer liber.

Ca şi în anii trecuţi, şi actuala ediţie are în centru prezența celor patru orchestre naționale de tineret, respectiv Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal, cu un concert pe 5 – solist Ştefan Cazacu – şi 11 august, de la ora 19, în aer liber la Casino Sinaia), Orchestra Națională Simfonică a României, cu concert pe 11 august, de la ora 19, Orchestra Junior, dirijor Andrei Stănculescu, pe 16 august, ora 19 şi Romanian Sinfonietta Orchestra dirijor şi solist Alexander Sitkovetsky, cu un concert programat pe 19 august, de la ora 19, tot la Casino Sinaia.

Ediţia a XXI-a a festivalului, are în program nu mai puțin de 14 de concerte și recitaluri.

În organizarea Primăriei orașului Sinaia și Centrului Național de Artă „Tinerimea Română” - beneficiind şi anul acesta de contribuţia UCIMR (Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România), Festivalul Internaţional “Enescu şi muzica lumii” propune un program dens şi divers, susţinut în mare parte de tineri și foarte tineri muzicieni.

Cele patru orchestre românești care vor concerta în această ediție – Orchestra Română de Tineret, Orchestra Națională Simfonică a României, Orchestra Junior şi Romanian Sinfonietta fac parte din proiectul Orchestrele Naționale de Tineret ale României, având în componență excepționali muzicieni din patru categorii de vârstă și vor concerta în seri diferite, după încheierea stagiilor de pregătire aferente fiecărui concert, trei dintre orchestre susţinând concertele din program atât la Sinaia, cât şi la Bucureşti, în cadrul Festivalului internaţional „Vara Magică”, în Curtea Ateneului Român, pe 6, 12 şi 20 august.

Orchestra Română de Tineret va fi dirijată de Cristian Mandeal, iar la concertul din 5 august îl va avea ca solist pe Ştefan Cazacu – violoncel şi va prezenta un program exclusiv Haydn, pe când la concertul din 11 august Orchestra Națională Simfonică a României dirijată de Cristian Mandeal va susţine un program exclusiv simfonic, Mozart, Britten, Ceaikovski. Orchestra Junior, dirijată de Andrei Stănculescu, va susține un concert cu lucrări clasice si muzică de film pe 16 august, iar Romanian Sinfonietta Orchestra,  dirijor şi solist violonistul Alexander Sitkovetsky va prezenta pe 19 august un program cu lucrări de Mendelssohn, Beethoven, Vivaldi şi Enescu.

Festivalul Internaţional “Enescu şi muzica lumii” are în program, ca de obicei, numeroase recitaluri camerale, susţinute de interpreţi dintre cei mai diferiţi, precum Cvartetul Arcadia (2 august, în concertul de deschidere) Ansamblul Violoncellissimo, condus de Marin Cazacu (15 august), continuând cu alţi tineri intepreţi reuniți în diverse formule.

Alte stiri din Muzica

Ultima oră