Nimic întâmplător, un alt proiect al lui Eugen Mihăescu. Miroase a Krypton dar e mai heavy

07 Iun 2015
Nimic întâmplător, un alt proiect al lui Eugen Mihăescu. Miroase a Krypton dar e mai heavy
 Chitarist, compozitor şi membru fondator al formaţiei Krypton, Eugen Mihăescu a înregistrat un album de excepţie, “Lanţurile”, după care a plecat în Germania să aprofundeze studiul chitarei. La întoarcere a încercat altceva, jazz rock cu  Axa Project. A revenit la Krypton – în diferite formule, a avut în paralel şi alte proiecte. În urmă cu trei ani are loc Krypton Reunion, când se întoarce şi Dragoş Docan, urmează apoi Krypton Unplugged.

Iarna trecută Eugen începe un alt proiect, intitulat Nimic întâmplător. Eugen Mihăescu –chitară, Costi Sandu- solist vocal, George Costinescu- bass şi Alex Neagu- tobe s-au întors dintr-un turneu in Ardeal si in scurt timp vor intra in studio pentru a finaliza albumul de debut. De ce Nimic întâmplător? Raspunde Eugen: <Orice artist creator simte nevoia de exprimare in mai multe moduri , tablouri , nuanţe. Nimic întâmplător reprezintă o altă parte din mine, dar şi legătura cu trecutul şi evident orientarea spre un alt viitor, muzical vorbind...Prezentul şi viitorul acestui proiect sunt concepute să se deosebească clar de amprenta Krypton... Mi-am dorit o nouă orientare cu o altă atitudine, într-o "haină" nouă cu o "croială" mai aproape de prezent!>

Trei dintre noile cantece, „Pe strada mea”, „Măria ta” (piesa aparuta prima oara pe „Lanţurile”, acum reorchestrată) si balada „Nimic întâmplător” sunt deja difuzate de radiouri. Am aflat de la Eugen că <trupa mai are un pic şi termină noul album, ce va avea zece piese, se va numi „Nimic întâmplător” şi va fi lansat la toamnă, când se numără bobocii, pentru că vara e henţ.> Vezi mai jos cum 'suna' noul proiect:



SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Muzica

Ultima oră