Mâine începe Festivalul Internaţional “Enescu şi muzica lumii”, ediţia a XVl-a

09 Aug 2015
Mâine începe Festivalul Internaţional “Enescu şi muzica lumii”, ediţia a XVl-a
Ca în fiecare lună august din anul 2000 și până în prezent, Festivalul Internaţional “Enescu şi muzica lumii” propune turiștilor și locuitorilor aflați la Sinaia un afiș an după an mai complex. Ediţia a XVl-a a festivalului, ce se va desfășura între 10 și 26 august 2015 la Sinaia, dar și la Bucureşti, unde se va relua unul dintre concerte, are în program nu mai puțin de 12 concerte și recitaluri, majoritatea găzduite de sala Casino-ului din Sinaia.

Avându-l ca inițiator și director artistic pe violoncelistul și profesorul Marin Cazacu (foto), Festivalul Internaţional “Enescu şi muzica lumii”atrage la Sinaia nu mai puțin de patru  orchestre, compuse din tineri și foarte tineri muzicieni. Una dintre acestea este o orchestră invitată  - Wiener Jeunesse Orchester dirijată de Herbert Bock – care va concerta pe 11 august la Sinaia și căreia muzicienii români îi vor întoarce vizita la Viena, pe 28 octombrie, la Konzerthaus. Orchestra Junior dirijată de Gabriel Bebeşelea va cânta pe 10 august, avându-i ca soliști pe tânărul violoncelist Cornelius Zirbo și pe pianista Antonia Tudose.

Alte stiri din Muzica

Ultima oră