Ioana-Maria Dolănescu va urca pe scena Festivalului Naţional “Ion Dolănescu” alături de Ionuţ Dolănescu

05 Sep 2018 | scris de Luminita Ciobanu
Ioana-Maria Dolănescu va urca pe scena Festivalului Naţional “Ion Dolănescu” alături de Ionuţ Dolănescu

Piața Tricolorului din Târgoviște va fi punctul de întâlnire pentru iubitorii cântecului popular românesc, în partea a doua a lunii septembrie.

Cea de-a V-a ediție a Festivalului Național “Ion Dolănescu” se va desfășura, în anul 2018, la 23 septembrie, începând cu orele 18:00. Evenimentul va fi constituit dintr-un spectacol extraordinar, susținut de artiștii: Steliana Sima, Mariana Ionescu- Căpitanescu, Traian și Valeria Ilea, Nicolae Datcu, Simona Dinescu, Diamanta Paterău, în acompaniamentul Orchestrei de muzică populară “Rapsozii Moldovei”, dirijor Vitalie Dorin.

Cap de afiș pentru cea de-a V-a ediție a Festivalului care poartă numele regretatului artist dâmboviţean sunt fiul și nepoata marelui interpret: Ionuț și Ioana-Maria Dolănescu.

Va fi cu siguranță un moment emoționant mai ales că, la rându-i, Ion Dolănescu și-a încurajat fiul cel mare să urce pe scenă încă din copilărie, de la 9 ani, anticipându-i vocația. Organizatorii evenimentului sunt: Consiliul Județean Dâmbovița, Primăria Municipiului Târgoviște, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița și Fundația Culturală “Ion Dolănescu”.

Alte stiri din Muzica

Ultima oră