Iarna Magică 2019 - Orchestra Română de Tineret şi Cristian Mandeal, la Ateneul Român

21 Dec 2019
Iarna Magică 2019 - Orchestra Română de Tineret şi Cristian Mandeal, la Ateneul Român

Tradiţionalul concert “Iarna Magică”, va avea loc anul acesta pe 21 decembrie, de la ora 19, fiind organizat de Lanto Communication în colaborare cu Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”, la Ateneul Român, unde Orchestra Română de Tineret va fi condusă de Cristian Mandeal, în concert evoluând şi Corul Preludiu pregătit de Voicu Enăchescu. Evenimentul va fi transmis în direct la Radio România Muzical şi TVR.

Concertul din acest an marchează faptul că Orchestra Română de Tineret, dirijată de Cristian Mandeal, apărea pentru prima oară pe scena Ateneului Român, la Iarna Magică 2009.

Programul serii de 21 decembrie 2019 va cuprinde : Gioacchino Rossini - Uvertura operei Wilhelm Tell, Aram Haciaturian - Adagio din baletul Spartacus, Felix Mendelssohn - Marş nupţial din Visul unei nopţi de vară, P.I. Ceaikovski – Pax des deux din baletul Spărgătorul de nuci, Nikolai Rimski-Korsakov – Capriciul spaniol, J. S. Bach – Coral din Cantata BWV 147 “Jesu bleibet meine Freunde”, G.F. Haendel - Halleluja din Oratoriul “Messiah”, Edward Elgar - Nimrod din Variaţiunile Enigma, R. Wagner - Preludiu la actul 3 din opera Lohengrin, Giuseppe Verdi – Corul Va pensiero din opera Nabucco, Giuseppe Verdi – Corul Anvil din opera Trubadurul, Sabin Păutza - Romanian Medley.

Cu ocazia concertului, Editura Casa Radio va lansa în seara de 21 decembrie la Ateneul Român albumele „Iarna Magică” și „Vară Magică”.

Albumele, apărute în colecţia Radio România Muzical, cuprind o selecție de înregistrări realizate de violoncelistul Valentin Răduțiu, Orchestra Română de Tineret, Orchestra Națională Simfonică a României și dirijorii Cristian Mandeal și Cristian Măcelaru şi reprezintă o imagine sonoră a celor două reputate serii de evenimente muzicale organizate sub acest generic de-a lungul anilor, la Ateneul Român, de către Lanto Communication şi Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”, respectiv coordonatorii celor două organisme culturale, domnii Dorin Ioniță și Marin Cazacu.

Despre concertul „Iarna Magică“ și despre colaborarea cu Radio România, domnul Dorin Ioniță, director general al Lanto Communication, declara, într-un interviu acordat recent postului Radio România Muzical: "A venit o zi în care am primit o surpriză superbă, o propunere din partea Editurii Casa Radio și Radio România Muzical pentru editarea celor două discuri – Vară Magică și Iarna Magică. Pentru mine a fost o surpriză extrem de plăcută. Este o onoare să colaborez și cu casa de discuri Radio și cu – pot să spun după mai bine de zece ani – Radio România Muzical. [...] Este o colaborare care s-a dovedit întotdeauna rodnică și întotdeauna plină de respect între Lanto Communication și Radio, fapt pentru care mulțumesc Casei Radio și acelor oameni minunați de acolo".

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Muzica

Ultima oră