Holograf, VUNK, Andra și alți artiști s-au retras de la concertul de mâine

21 Dec 2019 | scris de Alex Revenco
Holograf, VUNK, Andra și alți artiști s-au retras de la concertul de mâine

Holograf, trupa VUNK, Andra, dar și alți artiști care ar fi urmat să concerteze, duminică, la evenimentul organizat de Institutul Revoluției Române, s-au retras, a precizat, pentru MEDIAFAX, Marian Rădună, membru al comunității #Rezist, unul dintre grupurile civice care contestă oportunitatea acestei festivități.

De altfel, trupa VUNK a scris pe pagina sa de Facebook că nu va participa la evenimentul programat duminică: „Duminică, VUNK ar fi trebuit să cânte în Piața George Enescu la evenimentul 30 de ani de libertate, concert pe care îl consideram un omagiu adus victimelor Revoluției din ‘89. În urma detaliilor despre eveniment care au ajuns la noi în ultimele ore am constatat că scopul acestuia e mai puțin clar decât credeam noi. Anunțăm pe această cale retragerea VUNK de la evenimentul organizat de Institutul Revoluției Române”.

Reprezentantul #Rezist a spus, pentru MEDIAFAX, că și stuff-ul solistei Andra a spus că aceasta nu va participa la concert. Concertul organizat la data de 22 decembrie de  Institutul Revoluției Române, aflat în subordinea Senatului României și condus de Ion Iliescu și de Gelu Voican-Voiculescu, este contestat de mai multe grupuri civice: Freedom House, Forum Apulum, Funky Citizens, #REZISTENȚA, Geeks For Democracy, Inițiativa România și Corupția Ucide. Este vorba despre un concert desfășurat de la ora 16:00 în Piața George Enescu, într-un spațiu alăturat Pieței Revoluției, acolo unde acum 30 de ani s-a murit pentru libertate. Organizatorii au anunțat că vor cânta nume precum Holograf, Vunk, Andra, Corina Chiriac, Irina Loghin, Gabriel Dorobanțu, Mioara Velicu, Horia Moculescu.

Organizațiile civice sunt revoltate: „Este imoral și inadmisibil”

Mai multe organizații civice protestează față de organizarea evenimentului și atrag atenția că acesta reprezintă, potrivit unui comunicat, „o jignire adusă memoriei eroilor martiri ai Revoluției din 1989 și urmașilor acestora”. „Organizarea unui concert și nu a altui tip de eveniment comemorativ exact în ziua de 22 decembrie, într-un moment și un loc cu încărcătură solemnă deosebită nu poate fi decât un act de sfidare. Un eveniment cu muzică ușoară și populară nu poate fi, în niciun caz și sub nicio formă, acceptabil ca semn de respect pentru cei peste 1.100 de martiri ai Revoluției, pentru răniții din decembrie 1989 și pentru familiile acestora. Dimpotrivă, astfel de evenimente constituie o desacralizare a memoriei victimelor și ducerea în derizoriu a comemorării celor jertfiți pentru libertate”, explică semnatarii comunicatului. Conform sursei menționate, organizatorii acestui eveniment au jucat roluri-cheie în desfășurarea tragediilor din decembrie 1989 și atât Ion Iliescu, cât și Gelu Voican-Voiculescu sunt inculpați pentru crime împotriva umanității ca urmare a acestui fapt.

„Este imoral și inadmisibil, o dovadă de cinism enorm ca acești doi inculpați să organizeze orice manifestare publică privind victimele din 1989, când probele ce-i incriminează în dosarul Revoluției reflectă rolul lor direct și / sau indirect în moartea sau rănirea românilor în acele zile. Mai mult, folosirea a peste 100.000 de euro din banii publici pentru acest eveniment constituie o sfidare în plus la adresa românilor, la 30 de ani de la căderea comunismului”, potrivit orgaizațiilor civice.

Mai mult, susțin ONG-iștii, organizarea evenimentului în spațiul adiacent Pieței Revoluției, unde, în fața Ministerului de Interne (fostul sediu al CC al PCR), are loc o comemorare, alături de familiile celor uciși la Revoluție reprezintă un motiv în plus ca acest concert să nu aibă loc. „Comemorarea este un eveniment solemn, în cadrul căruia va avea loc amintirea publică a numelor tuturor celor care au murit în decembrie 1989, precum și proiecția unor imagini ale acelor momente de sacrificiu care au stat la baza României democratice de astăzi. Comemorarea are loc de la ora 18:30, fiind precedată de un Marș Memorial cu plecare la ora 17:00 din Piața Victoriei pe ruta Piața Romană, Piața Universității, Piața Revoluției - toate locuri în care s-a murit pentru libertate. Un concert de muzică ușoară și populară în imediata vecinătate a acestei comemorări va afecta solemnitatea evenimentului, care a fost anunțat și aprobat conform legislației în vigoare atât de către Primăria Municipiului București, cât și de Ministerul Afacerilor Interne”, menționează grupurile civice.

ULTIMA ORĂ - CONCERTUL A FOST ANULAT 

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Muzica

Ultima oră