Gala Premiilor Uniunii Muzicienilor Interpreți din România, duminică, la Ateneu

03 Oct 2015
Gala Premiilor Uniunii Muzicienilor Interpreți din România, duminică, la Ateneu
Cea de a V-a ediție a Galei premiilor Uniunii Muzicienilor Interpreți din România are loc duminică, la Ateneul Român, începând cu ora 18.00.

În cadrul galei, informează un comunicat al organizatorilor, se vor decerna premii de excelență pentru întreaga activitate dirijorilor Horia Andreescu și Cristian Mandeal, solistului de operă Ionel Voineag și fagotistului Miltiade Nenoiu.

De asemenea, pentru evoluții excepționale în cadrul stagiunii artistice 2014-2015, primesc premii speciale Alexandra Dariescu, Dan Dediu, Dan Grigore, Ioan Hotea, Andrei Ioniță, Andrei Licareț, Ion Marin, Cristian Mihăilescu și Anna Ungureanu. În cadrul galei de duminică, UNIMIR va premia 3 formații: Orchestra Națională de Tineret, Cvartetul Ad Libitum și Cvartetul Voces.

Anual, Consiliul Director al UNIMIR, compus din personalități reprezentative ale muzicii interpretative (Vlad Conta, Gabriel Croitoru, Nicolae Licareț, Viniciu Moroianu, Gheorghe Palcu și Bujor Prelipceanu), conferă titlul de Membru de Onoare UNIMIR oamenilor de cultură din exteriorul breslei muzicienilor. Astfel, anul acesta, actrița Mariana Mihuț, pictorul Ștefan Câlția și criticul literar Dan C. Mihăilescu vor primi această distincție onorifică.
 

Alte stiri din Muzica

Ultima oră