Fire In The Park Rock Fest: programul celor două zile, cine pe ce scenă cântă

01 Sep 2015
Fire In The Park Rock Fest: programul celor două zile, cine pe ce scenă cântă
 Vineri, 18 şi sâmbătă, 19 septembrie, la Halele Carol din Bucureşti se desfăşoară Fire In The Park Rock Fest, eveniment dedicat aniversării a 15 ani de existenţă a clubului Fire, loc emblematic, sinonim cu generaţia anilor 2000. Clubul din Gabroveni a promovat pentru prima oară în Bucureşti muzica si concertele necomerciale, devenind loc de întâlnire pentru toţi cei care căutau să experimenteze altceva decât se vede la tv şi se aude la radiourile FM. "Da, împlinim 15 ani de când spuneţi <Hai la o bere in Fire>, 15 ani plini de intensitate şi de muzică, în care v-am făcut să vă simţiţi ca acasă, aşa că ne-am hotărât să marcăm această aniversare printr-un festival de zile mari: Fire In The Park Rock Fest", au declarat organizatorii.  

Şi întradevăr, Fire In The Park Rock Fest va fi un festival în toată puterea cuvântului: se va desfăşura pe parcursul a două zile, va avea două scene, sunt invitate 20 de trupe şi DJ-i, toate astea însumând nu mai puţin de 22 de ore de muzică. Pe lângă trupele de pe afiş, mai mulţi DJ-i autohtoni vor asigura atmosfera în pauzele dintre recitaluri. Biletele pentru Fire In The Park Rock Fest se găsesc în reţelele Eventim.ro şi IaBilet.ro, 35 lei o zi şi 49 lei abonament.

Iată programul:

Vineri, 18 septembrie, Main stage
Days of Confusion
Luna Amară
Bucovina
Implant pentru Refuz

Vineri, 18 septembrie, Second stage
For the Wicked
The Kryptonite Sparks
Domination
Diamonds Are Forever
Breathlast

Sâmbătă, 19 septembrie, Main stage
Pinholes
E.M.I.L.
Omul cu şobolani
Viţa de Vie

Sâmbătă, 19 septembrie. Second stage
Arashai
Up to Eleven
Flesh Rodeo
Z.O.B.
Oblx & Mp13 (live band)

 

Alte stiri din Muzica

Ultima oră