“Încercăm să ne ținem departe de nevoia de a-i mulțumi pe alții şi nu pe noi. Suntem adevărații protectori ai tradiției noastre. Şi, pe parcursul a 16 ani de existență creştem… Ca muzicieni, ca oameni şi ca prieteni. Viețile noastre se schimbă. Şi ne ocupăm de asta”.
“După un concert apare un simț al renaşterii. Greutatea a căzut de pe umerii tăi şi poți respira din nou, folosind întreaga capacitate a plămânilor. Bineînțeles că există o formă de „repetiție”. Pentru noi, repetiția funcționează bine, cu cât facem un lucru de mai multe ori, cu atât iese mai natural, în consecință tehnicitatea dispare şi suntem în stare să „pătrundem” treaba. Cele mai bune concerte sunt acelea în care te pierzi cu adevărat”.
Concertul, organizat de Marius Costache & club Control, va fi înregistrat și mixat profesional de Studio148.ro și va fi oferit tuturor celor care achiziționeaza biletele în avans, prin intermediul adresei de e-mail folosită la înregistrarea pe site-ul Eventbook.ro. Invitat special al evenimentului este grupul Valerinne, care va urca pe scenă la ora 21.00. (Alex Revenco)