Eveniment: Bloodway şi Valerinne live@fabrica

10 Ian 2017 | scris de Alex Revenco
Eveniment: Bloodway şi Valerinne live@fabrica

Joi, 19 ianuarie, The Guest prezintă un show special ȋn Club Fabrica ce va avea loc sub numele „When we are in tune with ourselves, we have everything”.

Cu acest prilej vor urca pe scenă două formaţii din Bucureşti pe care nu le vedeţi prea des ȋn cluburile sau la festivalurile romȃneşti şi anume, Bloodway (dark metal) şi Valerinne (instrumental, post-metal).

Pentru Bloodway concertul de pe 19 ianuarie reprezintă ultimul moment ȋn care trupa va oferi un set list format din piese de pe cele două materiale create pȃnă ȋn prezent, ȋntrucȃt urmează o perioadă fără activităţi live, ȋn care se va finaliza şi ȋnregistra următorul disc.

De asemenea, cei de la Valerinne devin tot mai greu de văzut, iar acesta va fi un prilej rar pentru a vedea trupa ȋnainte de lansarea noului material.

Tot ȋn seara de 19 ianuarie, chitaristul şi vocalistul de la Bloodway, Costin Chioreanu va prezenta o expoziţie multimedia, numită „Medium In Motion”. Aceasta va cuprinde o selecţie impresionantă de videoclipuri animate realizate de Costin pentru diverse grupuri din scena internatională de metal underground, precum: At the Gates, Spiritual Beggars, Napalm Death, Virus, Vulture Industries, Scorpion Child, Crippled Black Phoenix şi multe altele.

Programul acestui eveniment se va desfăşura după cum urmează:
19:00 – 20:00 Proiecţie „Medium In Motion”
20:10 – 21:10 Valerinne
21:30 – 22:30 Bloodway

Biletele se găsesc ȋn reţeaua Eventbook sau la Club Fabrica, ȋn ziua evenimentului, iar preţul este de 30 de lei.

Alte stiri din Muzica

Ultima oră