Eurovision 2017. Ce mai freamăt, ce mai șou, chiar să stai în fundul gol! (VIDEO)

14 Mai 2017
Eurovision 2017. Ce mai freamăt, ce mai șou, chiar să stai în fundul gol! (VIDEO)

Ca în fiecare an, la vremea începutului de mai, ochii și urechile telespectatorilor sunt ațintite către concursul în care se produc pe o scenă muzici de tot felul, așezate apoi într-un clasament în care se votează în principal pe criterii de afinitate istorică și uneori chiar estetică.

Românii nutresc de foarte multă vreme dorința de-a fi pe primul loc în concursul Eurovision, de parcă tot restul poftelor le-a fost alungat și numai asta le poate readuce plăcerea vieții. Evident, dac-ar sta să judece rațional și-ar da seama că treaba asta nu prea are cum să se întâmple, dar, și în acest caz, speranța își dă sufletul la final...

Anul acesta ne-am clasat pe locul 7, în special datorită diasporei, care și-a bătătorit degetele și și-a înroșit telefoanele expediind SMS-uri, făcând să urce cât mai sus în clasament piesa ce ne-a reprezentat.

Dacă tot a venit vorba despre Yodel it, și noi, dar și alții, am putut remarca faptul că  "tradiționalele" noastre iodlere n-au putut acoperi chiar toată melodia, fapt care a dus la nevoia de-a împrumuta ceva note de prin ceea ce au cântat The Script și will.i.am. N-am fost singuri în nevoia asta, bulgarul născut la Moscova a fost un fan al lui Timbalake și One Republic, reprezentanta Germaniei, îndrăgostită de David Guetta, Belgia, de...

A câștigat un portughez, cu o melodie fără brizbrizuri, care nu putea copia decât o altă melodie portugheză de care nu a auzit nimeni și care ne-a demonstrat pe scenă că poți suferi de inimă și la propriu, dar și la figurat.

Cel mai inedit moment al spectacolului a fost în timp ce pe scenă s-au aflat în același timp câștigătoarea de anul trecut, Jamala, care nu ne-a mai cântat despre deportarea tătarilor din Crimeea, și un bărbat necunoscut, care, cuprins de frenezia șoului, dar și de tensiunea momentelor în care piesele urmau să fie punctate, a ținut să-și etaleze steagul și mai ales fundul, aflat la vedere internațională, fără pantaloni.

Și pentru că unii iau lucrurile în serios, e cazul să oferim declarațiile date după concurs de reprezentanții noștri.

"Mă bucur enorm pentru acest rezultat. Am muncit foarte mult pentru ca România să strălucească pe scena Eurovision 2017 și să ne întoarcem acasă cu un rezultat bun. Pentru acest lucru, doresc să le mulțumesc în special românilor din diaspora. Mai mult, ne-am situat în top trending Twitter în această seară, pe poziția a cincea, pentru ca fanii Yodel it! s-au mobilizat extraordinar și ne-au ridicat în clasament “, a declarat Alex Florea la finalul concursului.

"În aceste două săptămâni, m-am maturizat mai mult decat în ultimii doi ani. Am învățat cât de important este să cânți și să te dăruiești publicului, indiferent de cât de mare este scena. Consider că cel mai important pentru noi este votul publicului, pentru ca ei ne-au susținut de la început. Prin votul lor, ne-au pus pe locul cinci și acest lucru este incredibil. Mă bucur foarte mult ca yodelingul meu a ajuns în sufletele oamenilor", a declarat Ilinca depre experienta Eurovision.

Și așa a mai trecut peste noi un an, iar gândul că vom lăsa Europa, și mai nou, chiar și Australia, cu gura căscată la auzul compoziției noastre, nu ne-a părăsit nici acum. Anul viitor, sigur vom câștiga! Cu condiția ca mulți dintre noi să fie peste graniță la ora concursului și să voteze la greu...

Alte stiri din Muzica

Ultima oră