Coro, BTB (Letonia) şi Naxatras (Grecia), trei seri la rând în Question Mark

08 Iul 2015
Coro, BTB (Letonia) şi Naxatras (Grecia), trei seri la rând în Question Mark
Vineri seara, Coro pune muzică în club, de la ora 22.30 până în zori. Veteran al scenei underground de la noi, Mihai „Coro” Caravețeanu (foto) a organizat (prin propria agenţie, Axa Valaha) o mulţime de concerte cu artiști consacrați din lumea heavy metal. În 2013 a pus bazele November to Dismember (împreună cu Dan Marinescu, Ribcage Booking), festival anual dedicat exclusiv metalului extrem.

Sâmbătă, 11 iulie, Beyond The Borders din Letonia ne invită la „o petrecere techno punk cu diverse influenţe (rave, crust, breakbeat etc) şi cu multă voie bună”. Concertul face parte din Heavy Machinery Tour, turneu de caritate, prin care BTB strânge bani pentru un orfelinat din Letonia. În deschidere evoluează trupa Soren Zekt din Bucureşti. Intrarea este 15 lei.

Duminică, 12 iulie, Naxatras (stoner/ psychedelic rock) din Grecia susţine primul concert în România. Grupul a luat fiinţă în urmă cu trei ani iar în acest an a lansat primul album de studio, înregistrat în studiourile Magnetic Fidelity, situate într-o localitate rurală din nordul Greciei. Materialul a fost realizat folosind exclusiv tehnologii analogice, atât în faza de înregistrare cât și în cele de mixaj și masterizare, alături de inginerul de sunet Jesus Agnew, cu o vastă experiență în acest domeniu. În deschidere, Flesh Rodeo (alternative metal) din Bucureşti. Intrarea costă 15 lei.

 

Alte stiri din Muzica

Ultima oră