Amadeus, în sala de muzică a Castelului Peleș

02 Oct 2015
Amadeus, în sala de muzică a Castelului Peleș
Sâmbătă 3 octombrie 2015, de la ora 16.00, în sala de muzică a Castelului Peleș va avea loc recitalul "Amadeus" - o incursiune în creaţia compozitorului austriac, care va aduce în fata publicului lucrări mai puţin prezente pe podiumul de concert românesc, opusuri care merită (re)descoperite şi savurate pentru frumuseţea şi forţa lor emoţională.

Protagonistii acestui recital sunt: soprana Cristina Radu, solistă a Operei din Braşov şi o prezenţă constantă a scenei de concert, violonistul Bogan Costache, un tânăr instrumentist cu sunet elegant şi potential artistic promiţător şi pianistul Ovidiu Mezei, în prezent director artistic al Operei Braşov.

Repertoriul concertului cuprinde lucrări instrumentale, arii de operă, lieduri şi muzică sacră.

Accesul se face pe bază de invitaţie, care poate fi obţinută scriind pe adresa: peles.ro@gmail.com
 

Alte stiri din Muzica

Ultima oră