Alexandru Tomescu şi Eduard Kunz, concert excepțional la Paris. Urmează “Stradivarius en Bretagne”

10 Iun 2015
Alexandru Tomescu şi Eduard Kunz, concert excepțional la Paris. Urmează “Stradivarius en Bretagne”
Alexandru Tomescu și Eduard Kunz au susţinut la Paris, pe 8 iunie, un concert excepţional dedicat lui George Enescu. Organizat şi susţinut de Institutul Cultural Român de la Paris cu sprijinul Ambasadei României, concertul a avut loc la Sala Bizantină a Palatului de Béhague, reşedinţa Ambasadorului României în Franţa şi continuă seria de concerte pe care cei doi muzicieni le-au susţinut în cadrul Turneului extraordinar din acest an intitulat « Stradivarius – Enescu Experience ».

Concertul de la Paris a fost un succes de proporţii : într-o uluitoare fuziune interpretativă, Tomescu şi Kunz au « recreat » în faţa unui public preponderent francez cele trei sonate ale lui Enescu (compuse în 1897, 1899 şi 1926), Balada pentru vioară şi pian (1895) şi Hora Unirii (1917). Interpretarea lor genială a ridicat sala în picioare ; emoţia ajunsă la catharsis, explozia de bucurie au facut publicul să ovaţioneze şi să aplaude cei doi interpreţi minute în şir.

Alexandru Tomescu a cântat la vioara Stradivarius Elder-Voicu care i-a fost încredinţată de statul român încă din anul 2008 ; tot el a explicat publicului, la începutul fiecărei piese şi într-o excelentă franceză, semnificaţia piesei, contextul în care George Enescu a compus-o şi influenţele stilistice dominante.

Eduard Kunz, unul dintre puţinii pianişti din lume care beneficiază de statutul de « artist internaţional Yamaha », a cântat pe un pian de concert Yamaha CFX ediţie limitată, lucrat manual, adus special de compania Yamaha la Sala bizantină pentru concert. Pe lângă performanţa artistică, creativă, interpretativă de excepţie, concertul de la Paris al lui Alexandru Tomescu şi eduard Kunz a reuşit o a două performanţă culturală, aceea de a convinge publicul francez de excepţionalitatea operei lui George Enescu.

Incepând cu 11 iunie, Alexandru Tomescu se va afla în Bretagne pentru două evenimente desfăşurate sub genericul « Stradivarius en Bretagne ». Primul eveniment este conferinţa ilustrată muzical cu vioara Stradivarius Elder-Voicu pe care Alexandru Tomescu o va susţine la Archipel de Fouesnant joi, 11 iunie. Oraşul breton Quimper se va bucura de prezenţa violonistului Alexandru Tomescu pe 12 iunie
 

Alte stiri din Muzica

Ultima oră