Show MariusFM pe scena Teatrului Metropolis

12 Oct 2017 | scris de Sebastian S. Eduard
Show MariusFM pe scena Teatrului Metropolis

Şi a fost prima emisiune MariusFM cu public. Locul de desfăşurare - Sala Mare a Teatrului Metropolis. Public entuziast. Flori. Invitaţi speciali şi câteva surprize.

Dacă până acum doar bănuiam, acum suntem siguri. Actorii îşi iau energia din scândura scenei. Marius Manole a fost într-o formă de zile mari şi alături de el Rodica Mandache şi Dorina Chiriac. Împreună, cei trei, la care îl adăugăm şi pe Marius Tucă au făcut joi dimineaţa prima transmisiune cu public dintr-o sală de teatru.

Lor li s-au adăugat vreme de aproape trei ore şi invitaţi speciali. Adrian Naidin şi violoncelul său, apoi, Damian Drăghici şi Maria Casandra Hauş.

Dacă vreţi să va faceţi o impresie despre cum a fost, puteţi viziona filmele de mai jos…

 

Un moment important al emisiunii a fost şi prezenţa prin telefon a numărului unu mondial în tenis, Simona Halep. Marius Manole, vizibil emoţionat, a ţinut să o felicite pentru victoria asupra Mariei Sharapovam cu atât mai mult cu cât ea a avut loc pe 4 octombrie, de ziua de naştere a actorului.

Tragând linie, emisiunea a fost un succes, fapt care i-a determinat pe Mariuşi să promită că de acum încolo, măcar o dată pe lună vor repeta isprava.

Publicul a fost şi el entuziasmat...

 

„Am venit să îi văd pe Mariuşi pentru că au fost alături de mine în nişte momente în care nu mi+a fost atât de bine. M-au făcut să râd şi am venit pentru că îi iubesc foarte mult. Dacă am vreo preferinţă? Rodica Mandache este preferata mea. Aş strânge-o în braţe, dar îmi este ruşine şi ţin la intimitatea ei...Am venit şi pentru Marius Manole şi pentru Marius Tucă şi pentru Dorina Chiriac...” (Daniela M)

 

“Sunt aici pentru că sunt o fană a acestui post de radio. L-am descoperit în California prima dată şi chiar am mai fost în vizită la dvs la sediu. Mi-am dus nepoţii dimineaţa la grădniţă şi am venit repede pentru a surprinde prima emisiune cu public. Preferaţii mei? Mariuşii şi băieţii de după-amiază.” (Mihaela V)

 

“Apreciez echipa în totalitate şi emisiunea MariusFM. Şi faptul că este un cu totul alt fel de radioFM faţă de ce am ascultat până acum. Plus că mi se potriveşte. Eu nu suportam să văd oamenii cu telefoane în mână în autobuy, în tramvai....Dar de când cu postul acesta de radio mi-am luat şi eu căşti şi ascult ori de câte ori pot...” (Marian D)

 

“Consider că a fost o emisiunea nu foarte bună, ci EXCEPŢIONALĂ! Şi dacă este să spun pentru cine am venit, pentru el am venit, pentru Marius Tucă. Şi categoric voi veni şi la celelalte emisiuni!”

Partenerul emisiunii - Aqua Carpatica

 

 

 

 

Alte stiri din Mass Media

Ultima oră