"România Veritabilă", pe 24,25,26 și 27 decembrie

20 Dec 2019 | scris de Alex Revenco
"România Veritabilă", pe 24,25,26 și 27 decembrie Galerie foto (4)

Anul trecut, pe 8 decembrie, se lansa proiectul "România Veritabilă", o emisiune dedicată excelentei, geniului, valorii și tradiției.

Pe parcursul a patru episoade, realizatoarea Cristina Șoloc a avut câte o “călăuză” responsabilă să-i dezvăluie oamenii care dau valoare unei Românii veritabile, precum și locurile care degajă energie și inspiră la genialitate. Succesul de care s-a bucurat primul sezon a atras după sine apariția celui de-al doilea sezon, care va începe pe 24 decembrie, de la ora 17.00 și va continua pe 25, 26 și 27 decembrie, de la aceeași oră. Event Facebook: https://www.facebook.com/events/968174990220815/

Cristina Șoloc a fost pe urmele marilor povești și a călcat pe cărările bătătorite de Avram Iancu, Iancu Jianu sau Liviu Rebreanu, a atins la propriu bucăți din cea mai veche istorie românească, a cunoscut și tezaure umane vii, a fost în casele unde mari scriitori români și-au găsit inspirația, a stat de vorbă cu profesori doctori, cercetători, avocați, poeți, actori, scriitori, artiști, etnologi, compozitori, dirijori, a vizitat gospodari de seamă, apicultori, viticultori, ciobani și meșteri populari.

Drumul a purtat echipa emisiunii de la vest la nord și de la nord la sud, cercetând nu mai puțin de 13 locuri: Valea Pai, Eftimie Murgu (Caraș-Severin), Feldru, Dumitra, Prislop (Bistrița-Năsăud), Mărtinești (Cluj), Câmpeni (Apuseni), Caracal, Vădastra, Slatina, Osica, (Olt), Galicea Mare (Dolj) și Orlat (Sibiu).

Călăuzele celui de-al doilea sezon au fost celebrul neurolog și autorul volumului Inteligența Materiei - Dumitru Constantin Dulcan, marele actor Dorel Vișan, reputatul jurnalist Marius Tucă, artistul oltean care a făcut cunoscut călușul românesc pe meridianele lumii, Iliuță Brăileanu, renumitul etnograf-reporter Iosif de pe coclauri și Radu și Nicoleta Trifan, soții puși pe fapte bune, Acasă în Banat.

În premieră, echipa România Veritabilă a ajuns acasă la fetele lui Ion al  Glanetașului. Scriitorul Liviu Rebreanu s-a inspirat în scrierea romanului „Ion“ din viaţa unui cuplu din Bistriţa-Năsăud. Ion a avut acelaşi nume şi în viaţa reală, în timp ce Ana s-a numit, de fapt, Rodovica. Acţiunea şi personajele din roman sunt inspirate din persoane reale şi din întâmplări care s-au petrecut în localitatea Prislop, acolo unde autorul a trăit în prima parte a vieţii. Între timp, micuţa localitate a fost transformată în cartier al oraşului Năsăud şi a primit numele „Liviu Rebreanu“. Deşi mare parte din personajele care l-au inspirat pe scriitor au încetat din viaţă în urmă cu decenii, urmaşii acestora încă îşi amintesc de persoanele care i-au inspirat pe Ana, Ion sau pe preotul Ioan Belciug. Două fete dintre cei şase copii ai cuplului Ion şi Ana, pe numele real Ion şi Rodovica Boldijer, încă trăiesc: Saveta (95 de ani) şi Xenia (85 de ani).

"Pe 24, 25 26 și 27 decembrie, vă invit, pe TVR 1, să urmăriți patru ediții speciale, despre acei români de poveste care ne inspiră, ne motivează, ne fac mândri și duc valorile neamului nostru mai departe: fetele lui Ion al Glanetașului, tulnicăreasa Mariana Gligor, olarul Ioan Cococi, vătaful vătafilor - Nichita Dragomira și peste 100 de călușari din Oltenia, filantropul Marian Doldurea, cercetătorul istoric Emanoil Barbu, viticultorul Josefin Florea, principele Nicolae, dirijorul Stelian Stoica și Junii Jidveiului, ciobanul Ion Danci sau țărăncile actrițe, Flori Dumitrene", ne propune  Cristina Șoloc.

 Echipa România Veritabilă: Producător general/Realizator Cristina Șoloc, producător Daniela Andronie, Director de imagine: Cristian Stoica; videografi locali: Cosmin Tomoiagă, Alin Bărbuia, Gabriel Szilady și George Găină

 

Alte stiri din Mass Media

Ultima oră