Ce vedem la TV în a treia zi de Crăciun? Filme unul și unul...

27 Dec 2016 | scris de Sebastian S. Eduard
Ce vedem la TV în a treia zi de Crăciun? Filme unul și unul...

Filme, multe filme avem de văzut în această seară. Vorba lui Toma Caragiu – petrecerea continuă – așa că vom trece în revistă cu ce vin televiziunile mai tentant în a treia seară de Crăciun. Adică marți, 27 decembrie.

Să vedem câteva chestii care ne-au făcut cu ochiul...

ora 20.00, Kanal D – PISTRUIATUL. Kanal D ne face o surpriza și începe difuzarea, din această seară a serialului PISTRUIATUL. Dacă vreți să vedeți câțiva ilegaliști luptând sau măcar pentru parfumul epocii, de la ora 20.00 Costel Băloiu și sergiu Nicolaescu îți dau întâlnire într-un film regizat de Francisc Munteanu.

Ora 20.00, Diva – HAWAI 5.0. Dacă sunteți fani HAWAI 5.0, Diva vă propune mai multe episoade, între orele 20.00 și 00.00. Cinci mai precis.

ora 20.30, ProTV – SALT. Un film de spionaj și adrenalină pe care dacă nu l-ați văzut, merită. Și dacă l-ați văzut tot merită. Angelina Jolie și Liv Schreiber într-o poveste încâlcită cu agenți dubli, spioni sovietici și un complot pentru uciderea președintelui SUA. Filmul a plăcut atât de mult că se face și un serial după ei...

ora 21.00, HBO – DEZASTRUL DIN SAN ANDREAS. Precum Bruce Willis în zilele bune, Dwayne Johnson încearcă să salveze tot ce poate fi salvat atunci când un cutremur masiv lovește zona California. Un film-catastrofă nou (2015).

ora 21.30, Digi FILM – EVEREST. Inspirat din evenimentele extraordinare petrecute cu ocazia încercării de a ajunge pe vârful celui mai înalt munte din lume, EVEREST este povestea adevărată a două expediţii diferite care i-au forţat pe participanţi să-şi testeze limitele la extremă atunci când au fost surprinşi de unul din cele mai cumplite viscole din istoria cunoscută a omenirii.

ora 22.00, TNT – BATMAN REVINE. Această superproducţie îl readuce în prim plan pe Batman, eroul înaripat al oraşului Gotham, care se confruntă acum cu cel mai mare terorist de pe planetă. Danny DeVito este interpretul magistral al rolului Pinguinului, ameninţând să distrugă întregul oraş cu o armă cumplită.

ora 22.50, HBO – THE REVENANT. LEGENDA LUI HUGH GLASS. Principalul candidat la Premiile Oscar și Globul de Aur din acest an, cu Leonardo DiCaprio în rolul principal, filmul este adaptarea romanului lui Michael Punke, bazat pe fapte reale. 1823, Munţii Stâncoşi. Hugh pleacă în sălbăticie cu un grup. Dar, când un uriaş urs grizzly îl atacă violent, doi oameni sunt lăsaţi să-l păzească şi să-l îngroape după ce se stinge. Aceştia însă îl jefuiesc şi fug. Ghinionul lui Hugh este că, în ciuda rănilor cumplite, reuşeşte să supravieţuiască. La prima vedere, moartea ar fi fost de preferat. Este singur, sfârtecat rău, e iarnă, este frig. El va găsi putere în el să străbată mai mult târâş peste 300 de kilometri. Gândul de răzbunare îl ţine în viaţă.

ora 23.30, Antena 1 – CUM A FURAT GRINCH CRACIUNUL. Jim Carrei revine într-un rol negativ și puțin ciudat inspirată de o legendă de acum clasică pentru americani, Grinch-ul spiriduş, un duh rău al marii sărbători a Crăciunului, va încerca să fure tot ce aduce bucurie momentului. Premiul Oscar pentru machiaj în 2001.

grinch

Alte stiri din Mass Media

Ultima oră