Decizie CEDO: Sexul este important şi pentru femeile în vârstă

26 Iul 2017 | scris de Gabriela Antoniu
Decizie CEDO: Sexul este important şi pentru femeile în vârstă

Judecătorii din Portugalia sunt vinovaţi de discriminare sexuală când au decis că importanța sexului scade odată cu vârsta unei femei, a decis CEDO, conform unei hotărâri publicate marţi, relatează independent.co.uk.

Maria Morais, o portugheză de 50 de ani, cu doi copii, a susținut că din cauza neglijenței medicală, manifestate în timpul unei intervenții chirurgicale ginecologice la un spital portughez acum 22 de ani, nu a mai putut să aibă relații sexuale normale.

Ea a câștigat în primă instanţă despăgubiri pentru suferința fizică și psihică, dar spitalul a făcut recurs, despăgubirile acordate femeii fiind reduse cu o treime. 

Judecătorii de la Lisabona, care au motivat reducerea despăgubirilor, au susținut că sexul nu este la fel de important pentru Maria Morais din cauza vârstei.

Completul de judecată, format din doi bărbați și o femeie, avea o medie de vârstă de peste 50 de ani, potrivit avocatului lui Morais, Vitor Ribeiro. Cazul a declanșat un val de proteste în Portugalia, unde o parlamentară a catalogat hotărârea drept "jurisprudență talibană".

Curtea Europeană a Drepturilor Omului i-a dreptate lui Morais, declarând că judecătorii portughezi sunt vinovați de "prejudecăți" și că au încălcat dreptul la respectarea vieții private și de familie. CEDO a obligat Portugalia să plătească lui Morais 3.250 de euro  despăgubiri și 2.460 euro pentru alte cheltuieli.

Decizia curții portugheze "a ignorat importanța fizică și psihologică a sexualității pentru auto-împlinirea femeilor și alte dimensiuni ale sexualității femeilor", susţine instanța europeană.

"În plus, decizia instanței de la Lisabona s-a bazat pe ipoteza generală conform căreia sexualitatea nu este la fel de importantă pentru o femeie de 50 de ani și o mamă de doi copii ca pentru o persoană mai tânără. Aceste considerații au arătat prejudecățile predominante în sistemul judiciar din Portugalia ", a adăugat aceasta.

Instanța europeană a luat act şi de alte două hotărâri judecătorești pronunțate în Portugalia, în 2008 și 2014, cu privire la plângerile de malpraxis a doi pacienți de sex masculin. În aceste cazuri, Curtea Supremă de Justiție a Portugaliei a constatat că, faptul că bărbații nu mai puteau să aibă relații sexuale normale, le-a afectat stima de sine și le-au produs "șocuri psihice extraordinare sau puternice", indiferent de vârstă sau dacă au sau nu copii.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Life style

Ultima oră