Începe sezonul 2 din „Cei rămași / The Leftovers” la HBO. Primul episod, fără abonament, pe HBO GO.

08 Oct 2015
 Începe sezonul 2 din „Cei rămași / The Leftovers” la HBO. Primul episod, fără abonament, pe HBO GO.
Primul episod din sezonul al doilea al producției originale HBO, „Cei rămași / The Leftovers” este disponibil pe HBO GO și poate fi urmărit fără abonament. În fiecare luni, de la ora 4:00, HBO România va difuza un nou episod din serialul “Cei rămași / The Leftovers”, în același timp cu premiera din Statele Unite.

Această dramă HBO realizată de Damon Lindelof, co-creatorul serialului “Lost”, se bazează pe bestseller-ul din 2011 al lui Tom Perrotta (co-creator și producător executiv al serialului).

Cei rămași / The Leftovers se concentrează pe locuitorii unui orășel, ale căror vieți se schimbă în urma unui eveniment global numit “Dispariția”, în care 2% din populația lumii a dispărut.

În sezonul al doilea, a cărui acțiune se petrece la patru ani de la dispariție și la un an de la evenimentele prezentate în primul sezon, fostul șef de poliție Kevin Garvey și familia lui - fiica Jill, iubita Nora Durst (care și-a pierdut întreaga familie în Dispariție) și bebelușul Lily (abandonat la ușa lui la sfârșitul primului sezon) – s-au mutat din ruinele orașului Mapleton, NY și se stabilesc în Jarden, TX, cunoscut și ca “Miracle” (Miracol), singurul oraș din America din care nu a dispărut nimeni și care are aproape 10.000 de locuitori. Kevin se împrieteneste cu familia Murphy, care locuiește lânga el, și speră să își găsească pacea în acest Eden modern. El ajunge însă să se lupte cu noi demoni (și cu fantoma lui Patti Levin) când are loc un eveniment asemănător Dispariției.  

Alte stiri din Film

Ultima oră