Ben Affleck are cifre bune de box office. “The Accountant” este pe primul loc

01 Noi 2016 | scris de Sebastian S. Eduard
Ben Affleck are cifre bune de box office. “The Accountant” este pe primul loc

,,The Accountant: Cifre periculoase” a înregistrat cele mai mari încasări din box office-ul românesc week-endul trecut.

După ce a avut premiera pe marile ecrane în acest weekend, ,,The Accountant: Cifre Periculoase” a realizat un impresionant rezultat de box office şi a cumulat încasări în valoare de 710.669 lei, fiind vizionat în cinematografe de un număr de 35.652 spectatori.

Câştigătorul Premiului Oscar (Argo), Ben Affleck joacă rolul principal în filmul ,,The Accountant: Cifre periculoase”, a cărui regie este semnată de Gavin O’Connor (Miracolul, Mândrie și glorie, Războinicul).

Matematicianul mafiei
Christian Wolff (Affleck) este un matematician care se înțelege mai bine cu cifrele decât cu oamenii. Având drept acoperire biroul său de contabil autorizat dintr-un micuț orășel, Wolff ține contabilitatea unora dintre cele mai periculoase organizații criminale din lume. În momentul în care Ray King (J.K. Simmons), cel care conduce Divizia de Aplicare a Legii Penale din cadrul Trezoreriei Americane, ajunge pe urmele lui, Christian acceptă oferta unui client legitim: o companie de robotică de ultimă generație, unde un funcționar economic (Anna Kendrick) a descoperit o discrepanță în bilanț în valoare de milioane de dolari. Dar pe măsură ce acesta dezleagă falsurile din registre, tot mai multe persoane încep să moară.

Distributie
Din distribuția The Accountant: Cifre periculoase mai fac parte Anna Kendrick (Sus, în aer, filmele Pitch Perfect), J.K. Simmons, laureat al premiilor Oscar (Whiplash, filmele Omul-păianjen), Jon Bernthal (Furia: Eroi anonimi, Lupul de pe Wall Street), Jean Smart (serialele Fargo, 24 de ore), Cynthia Addai-Robinson (Star Trek În Întuneric), Jeffrey Tambor (serialul Transparent, filmele Marea mahmureală) și John Lithgow, de două ori nominalizat la premiile Oscar (Vorbe de alint, Lumea văzută de Garp).

O producţie Warner Bros. Pictures, filmul „The Accountant: Cifre periculoase” poate fi vizionat în cinematografele din ţară începând cu 28 octombrie.

Alte stiri din Film

Ultima oră