Halloween . Maratonul Filmelor de groază la Cine Grand! Ce poti vedea?

28 Oct 2015
Halloween . Maratonul Filmelor de groază la Cine Grand! Ce poti vedea?
 În acest an, Cine Grand sărbătorește Halloween-ul printr-un maraton al filmelor de groază. În zilele de 30 și 31 octombrie, multiplexul le oferă cinefililor oportunitatea de a participa la o vizionare-maraton a trei filme horror. În plus, costul maratonului este de doar 36 de lei!

În acest sfârșit de săptămână, Cine Grand plănuiește să îi îngrozească pe iubitorii de filme cu The Gift, Visions și Sinister 2, cele trei producții care intră în Maratonul Filmelor de Groază al multiplexului. Astfel, Cine Grand îi provoacă pe cei mai curajoși dintre iubitorii de filme de groază la 5 ore de filme. Pachetul special pregătit pentru a sărbători Halloween-ul are prețul de 36 de lei și include toate cele trei filme.

Maratonul filmelor de groază va avea loc la Cine Grand în zilele de 30 și 31 octombrie. Producțiile The Gift, Visions și Sinister 2 vor rula atât vineri cât și sâmbătă începând cu ora 20:15. Mai multe informații despre weekend-ul dedicat Halloween-ului puteți găsi pe pagina oficială de Facebook a Cine Grand România.

Alte stiri din Film

Ultima oră