Fără covor roşu şi alte fiţe: Festivalul de Film şi Istorii Râşnov

30 Iul 2017 | scris de Alex Revenco
Fără covor roşu şi alte fiţe: Festivalul de Film şi Istorii Râşnov

Festivalul de la Râșnov, care a început în acest weekend şi se va încheia pe 6 august, se desfăşoară sub deviza „10 zile în Cetatea Râşnovului. Fără covor roşu, fără fiţe, fără isterie, fără breaking news. Ca să înţelegi ce ţi se întâmplă!”.

Cea de-a noua ediție propune peste 40 de producții documentare și de ficțiune, 22 de prelegeri, dezbateri și ateliere, 15 concerte și evenimente speciale, 5 expoziții și prima ediție a Salonului de Istorii Scrise, târg de carte în cadrul căruia vor fi prezente 14 edituri. Festivalul va avea loc în Grădina Cetăţii Râșnov, la cinematograful Amza Pellea, în Biserica Evanghelică și în Centrul de Educaţie pentru Dezvoltare Durabilă Schubz.

Peste 70 de invitați speciali vor dezbate, în cadrul Școlii de Vară Astra, tema principală a festivalului de anul acesta: „Globalizarea Populismului”. „Agenda culturală a oraşului nostru este strâns legată de Cetate, iar dacă aceasta nu ar fi fost a comunităţii, probabil nu ar fi existat nici acest festival. Mai mult, evenimentul va beneficia de mai multe locaţii din oraş, inclusiv centrul istoric reinaugurat anul trecut, acest lucru arătând că tot ceea ce se construieşte se şi pune în valoare”, a declarat primarul Râşnovului, Liviu Butnariu.

Astăzi, la Cinematograful Amza Pellea, are loc dezbaterea Entertainment. Blockbuster. Film, la care vor participa Andrei Boncea (producător), Tudor Giurgiu (regizor, Director TIFF) și Codin Maticiuc (actor). Seara de duminică se va încheia în Grădina Cetăţii Râşnov cu un concert acustic The Mono Jacks și cu proiecția filmului La drum cu tata, în prezența producătorului Daniel Mitulescu.

 Programul integral al festivalului poate fi accesat pe site-ul oficial www.ffir.ro.Intrarea este liberă la toate evenimentele, în limita locurilor disponibile.

Alte stiri din Film

Ultima oră