A murit Bernardo Bertolucci. Cineastul italian avea 77 de ani

26 Noi 2018 | scris de M.C.
A murit Bernardo Bertolucci. Cineastul italian avea 77 de ani

Cineastul italian Bernardo Bertolucci, cunoscut pentru filme ca „Ultimul împărat/ The Last Emperor” şi „Il conformista”, recompensat cu două premii Oscar, dar şi cu un Palme d'Or onorific, a murit luni, la vârsta de 77 de ani.

Bertolucci a murit în dimineaţa zilei de luni din cauza unui cancer, potrivit agentei lui, Flavia Schiavi, citată de News.ro.

Născut la 16 martie 1941, în Parma, Bernardo Bertolucci a fost regizor, scenarist şi producător. Cunoscut şi pentru titluri ca „Last Tango in Paris” (1972), „Little Buddha” (1993), „Stealing Beauty” (1996) şi „The Dreamers” (2003), este considerat cel mai mare autor italian al generaţiei sale.

A început mai întâi prin a realiza scurtmetraje pe 16 mm, precum „Morte di un maiale" şi „La teleferica" (1956-1957), turnate în casa lui din Casarola. 

Înscris la Facultatea de Literatură Modernă a Universităţii La Sapienza din Roma, a abandonat studiile pentru a se dedica cinamatografiei. 

Decisivă pentru cariera lui a fost prietenia cu Pier Paolo Pasolini. Prima slujbă a sa (oferită de producătorul Cino Del Duca) a fost cea de asistent de regie al lui Pasolini pentru pelicula „Accattone" (1961), cu Franco Citti şi Adriana Asti, cu care s-a căsătorit mai apoi.

În 1962, la vârsta de 22 de ani, a regizat primul lui lungmetraj, „La commare secca”, un thriller despre uciderea unei prostituate. Au urmat 24 de filme, din postura de scenarist şi regizor.

„Ultimul tango la Paris/ Last Tango in Paris” (1972), cu Marlon Brando, Maria Schneider şi Jean-Pierre Leaud, a stârnit controverse.

Bertolucci a fost criticat de-a lungul anilor pentru că i-a ascuns actriţei Maria Schneider detalii privind scena violului din film, pentru a obţine de la aceasta o reacţie cât mai veridică.

Cineastul a recunoscut că s-a purtat oribil faţă de actriţă la acel moment, însă a negat că are regrete.

Alte stiri din Film

Ultima oră