Nemulțumirile cresc în interiorul partidului Servitorul Poporului, unde tot mai mulți parlamentari critică stilul autoritar de conducere al președintelui Volodimir Zelenski. După tentativa eșuată de a subordona agențiile anticorupție și după remanierile ce au consolidat controlul în mâinile cercului său restrâns, frustrările s-au amplificat, iar partenerii occidentali și-au exprimat și ei îngrijorarea față de o posibilă derivă autoritară a Ucrainei chiar în plin război cu Rusia, scrie Politico
Pe măsură ce șuruburile se strâng, nu mai sunt doar rivalii partizani ai liderului ucrainean cei care se tem de o monopolizare treptată a puterii.
La o ședință parlamentară cu ușile închise, săptămâna trecută, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, nu și-a ascuns indignarea față de criticii interni.
Potrivit a doi parlamentari prezenți - care au vorbit cu POLITICO sub protecția anonimatului, de teamă să nu atragă furia prezidențială - liderul ucrainean și-a vărsat frustrările chiar în fața propriului partid Servitorul Poporului, plângându-se de parlamentari, activiști ai societății civile și jurnaliști pentru că nu promovează o imagine suficient de favorabilă a Ucrainei în fața partenerilor occidentali.
Tirul de critici, în care Zelenski a denunțat pe cei care, după cum a spus el, se poziționează „împotriva Ucrainei”, nu a făcut decât să adauge tensiune unei întâlniri deja marcate de neliniște. Referindu-se la rapoarte privind corupția și încălcările drepturilor, președintele a afirmat combativ că ucrainenii care spun lucruri negative despre situația din țară deturnează atenția de la adevăratul obiectiv — efortul de război și consolidarea sprijinului extern.
Parlamentarii se așteptau ca Zelenski să fie mai împăciuitor și mai blând în ton - mai ales după tentativa sa din vară de a desființa cele două agenții anticorupție independente, care a provocat primele proteste naționale de la invazia pe scară largă a Rusiei în 2022. Însă, pe măsură ce liderul ucrainean s-a concentrat pe starea războiului și și-a exprimat clar intenția de a candida la orice alegeri ce vor fi organizate, aceste așteptări nu au fost îndeplinite. Și se pare că nu mai sunt doar rivalii politici ai lui Zelenski cei care se îngrijorează de tendința de centralizare a puterii.
Adevărul este că în partid au apărut tot mai multe nemulțumiri privind metoda de conducere puternic personalizată a lui Zelenski și tendința sa de a ignora parlamentul - în plus, mișcarea împotriva agențiilor anticorupție încă provoacă iritare printre unii dintre propriii săi deputați.
Biroul Prezidențial a cerut parlamentarilor partidului, mulți dintre ei reticenți, să voteze legea care subordona agențiile procurorului general numit politic. Dar, la doar o zi după promulgare, Zelenski a fost forțat să dea înapoi în fața protestelor și a avertismentelor europene privind derapajele democratice. Consilierii săi au încercat apoi să arunce vina asupra parlamentarilor pentru fiasco - o tactică deloc rară atunci când politicile promovate de Administrația Prezidențială devin nepopulare, se plâng aceștia.
Întreg episodul i-a făcut pe mulți deputați să se întrebe cum de președintele și consilierii săi nu au anticipat o reacție publică atât de puternică. Sondajele de opinie au arătat constant că, chiar și în timpul războiului, ucrainenii consideră corupția drept principala problemă internă a țării.
Oponenții politici s-au plâns de mult timp de nerăbdarea populistă a liderului ucrainean față de constrângerile și complexitățile guvernării democratice și de sensibilitatea sa excesivă la critică. Susținătorii săi, însă, resping aceste critici, spunând că războiul cere o mână fermă și decizii rapide. Sau, după cum a spus șeful său de cabinet, Andrii Iermak, pentru POLITICO la începutul acestui an: „Mai ales în timpul războiului, deciziile trebuie luate rapid și clar.” Consilierii prezidențiali subliniază, de asemenea, că Zelenski continuă să se bucure de cote ridicate de popularitate în sondaje.
Au, într-adevăr, un punct de vedere — și chiar mulți critici sunt de acord că agitația și dezordinea democrației nu ar trebui să pună în pericol țara în timp ce luptă pentru supraviețuirea sa. Dar ei atrag atenția și asupra faptului că alți lideri de război au adoptat o abordare diferită — în special Winston Churchill, care a dorit să coopteze cei mai buni și capabili oameni din întreg spectrul politic pentru a umple aparatul de stat în timpul războiului.
Și nu mai sunt doar rivalii politici ai lui Zelenski care se tem acum de centralizarea puterii. Deși reticenți să critice public, pentru a nu oferi muniție propagandistică Moscovei, trei diplomați europeni la Kiev au declarat, sub protecția anonimatului, că aliații occidentali și-au exprimat în privat îngrijorarea. Unii dintre parlamentarii partidului lui Zelenski încep și ei să conteste recentele evoluții — care au inclus demiterea unor primari aleși și presiuni asupra unor agenții de stat ce ar trebui să fie independente.
Chiar și înainte de război, guvernul era nerăbdător cu supravegherea parlamentară. Acum, cu interpelările miniștrilor aproape abandonate, parlamentul este ignorat aproape complet. De asemenea, administrația prezidențială are din ce în ce mai multe dificultăți în a obține voturile necesare pentru a adopta legile dorite, în parte pentru că parlamentarii majorității se declară tot mai frustrați de presiunea constantă a Administrației Prezidențiale și se tem că vor fi pedepsiți de alegători atunci când lucrurile merg prost.
Remanierile guvernamentale recente au dus la plecarea forțată a unor figuri notabile, precum ministrul de externe Dmitro Kuleba, șeful rețelei naționale de transport al energiei Volodimir Kudrițki și popularul comandant al armatei, generalul Valeri Zalujnîi — acum ambasador al Ucrainei în Marea Britanie — care a intrat în conflict cu Zelenski pe tema strategiei de război.
Fiecare remaniere a însemnat acumularea de putere și control în mâinile cercului restrâns de prieteni și consilieri loiali ai președintelui, în timp ce vocile independente au fost înlăturate. Moralul partidului nu a fost ajutat nici de faimosul schimb tensionat dintre Zelenski și președintele american Donald Trump în Biroul Oval, când liderul ucrainean s-a abătut periculos de la discursul pregătit, în mare parte la instigarea vicepreședintelui american JD Vance.
Manifestând un comportament neobișnuit de autonom și într-o declarație interpretată de mulți ca o critică implicită la adresa lui Zelenski, președintele parlamentului, Ruslan Stefanciuk, a transmis ulterior că Ucraina trebuie să repare rapid relațiile cu Trump — ceea ce a alimentat așteptarea că președintele ucrainean va încerca să liniștească și să împace partidul la ședința de săptămâna trecută.
Însă, potrivit celor doi parlamentari care au vorbit cu POLITICO, lucrurile nu au decurs așa. Zelenski s-a declarat nemulțumit de prezența scăzută, aproape o sută de deputați ai partidului lipsind de la întâlnire. Tensiunea a crescut și mai mult când unul dintre cei prezenți a pus sub semnul întrebării decizia de a slăbi agențiile anticorupție exact în momentul în care acestea investigau apropiați ai administrației prezidențiale.
Deși Zelenski a promis că se va consulta mai mult cu ei pe viitor, „asta pare puțin probabil”, a spus unul dintre parlamentari. „Întregul discurs indică o nouă strângere a șuruburilor pe plan intern. Din punctul de vedere al Administrației Prezidențiale, ori ești cu Zelenski, ori ești un agent al Rusiei.”
Într-adevăr, presiunea sporește. Doar luna aceasta, de pildă, un grup de aproximativ 20 de diplomați și foști ambasadori ucraineni a fost inclus într-o reglementare care interzice parlamentarilor și oficialilor să călătorească în străinătate fără aprobarea expresă a autorităților.
„Este greu de înțeles de ce, în al patrulea an de război, a devenit brusc atât de important să se interzică unui grup de cel mult 20 de persoane să călătorească în străinătate — oameni care au contactele și autoritatea de a promova interesele Ucrainei în fața publicului extern”, a declarat Kuleba, unul dintre cei afectați, pentru POLITICO.
„Singura explicație posibilă este una politică. Și odată ce o astfel de logică politică prinde rădăcini, devine posibil să se decidă arbitrar ce categorii de persoane au voie sau nu să facă anumite lucruri. Ambasadorii sunt doar un exemplu, dar unul care dezvăluie o problemă mult mai profundă.”
