Video! Coreea de Nord a găzduit primul show aviatic din istoria țării

27 Sep 2016 | scris de Vlad Gheorghieș
Video! Coreea de Nord a găzduit primul show aviatic din istoria țării

 

La eveniment au luat parte avioane militare cat și civile, astfel, oferindu-le pasionaților de aviație din întreaga lume, oportunitatea de a vedea și fotografia unele dintre cele mai rare avioane de luptă din dotarea Forțelor Ariene Nord Coreene precum MiG-29, Su-25, MiG-21 Bis, Mi-8T si Y-5.

 

Printre aparatele Nord Coreene, în marea lor majoritate, de producție sovietică sau chineza, și-a făcut apariția și o formație de 4 elicoptere Hughes 500E, de producție americană. Acestea au fost prezentate publicului pentru prima dată în 2013, în timpul tradiționalei parade militare de la Phenian.

 

Prezența elicopterelor Hughes 500E, cunoscute și sub numele de „Little birds” (păsărele) în dotarea Armatei nord coreene a fost mult timp învaluită în mister. Nu au existat până în 2013 imagini care să le ateste existența, însă se speculează de mult că regimul comunist a achiziționat aparatele în anii '80 prin intermediul unui terț.

 

La show a mai luat parte și compania aeriana de stat, Air Koryo, cu aparate de tip Tu-134, Tu-154 și Il-62.

 

Mitingul aviatic de la Wonsan a avut loc în contextul tensiunilor ridicate dintre SUA și Coreea de Nord, ca urmare a efectuării încă unui test nuclear de către regimul de la Phenian, în ciuda sancțiunilor impuse de către ONU.

 

In timp ce sanctiunile economice restrictioneaza comertul international cu statul nord coreean, show-rile aviatice, precum cel de anul acesta, sunt o metodă foarte bună de a atrage turiști și deci, valută, pentru economia privată de sanctiuni internaționale.

Alte stiri din Externe

Ultima oră