Una dintre victimele îngrozitorului accident de autocar de la Verona este un originar din România

24 Ian 2017 | scris de Istvan Deak
Una dintre victimele îngrozitorului accident de autocar de la Verona este un originar din România

Luni seara s-a confirmat că una dintre victimele tragicului accident de la Verona, în care au decedat 16 persoane, este originar din România. Părinții lui Marton Mark, una dintre victime, sunt născuți în județul Cluj.

Autocarul care transporta adolescenţi care fuseseră într-o excursie şcolară în Franţa,  a lovit un stâlp la un pasaj pe autostrada Veneția-Verona și a luat foc. 

Și-au pierdut viața șaisprezece persoane din vehiculul care transporta elevi și profesori de la liceul Szinyei Merse Pal din Budapesta și rude ale acestora, alte 26 au fost rănite, dintre care 13 grav, în timp ce alte 12 au scăpat nevătămate.

Accidentul a fost provocat cel mai probabil de o defecțiune mecanică sau o eroare umană, potrivit primelor elemente ale anchetei. 

”Sunt niște copii, acest lucru este cel mai îngrozitor. Fiecare se gândește la ai săi. Dar bineînțeles că Guvernul ungar va face tot ce este necesar pentru a mai reduce din durerea familiilor”, a declarat, lăcrimând, la televiziune ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto.

Conform Maszol, Marton Laszlo și Marton Melinda au emigrat la începutul anilor 90 în Ungaria. S-au stabilit la Budapesta și aici s-a născut fiul lor Mark. Băiatul obișnuia să își viziteze în vacanță bunicii din România. Adolescentul a decedat vineri, la vârsta de 14 de ani, în accidentul de lângă Verona. 

Ca și restul victimelor, era elev al Gimnaziului Szinyei Merse Pal. Apropiații susțin că era un fotbalist talentat și activa la grupa U14 a clubului BVSC-Zuglo. Pe pagina de Facebook, clubul deplânge dispariția prematură a lui Marton Mark.

 

În autocar se aflau în total 54 de persoane, printre care doi șoferi. Elevii care se aflau la bord aveau între 14 și 16 ani.

«Am văzut oameni arzând de vii, sunt imagini teribile pe care nu le voi putea uita niciodată», este mărturia dramatică a unuia dintre automobiliștii aflați în spatele autocarului. «Am coborât și m-am dus să-i ajut. Se auzeau urlete, oamenii își puneau mâinile în cap. Erau câteva corpuri care ardeau, încă vii. Alte corpuri erau aruncate în afara autocarului», a mai povestit martorul. «Câțiva adolescenți care ieșiseră prin geam, în tricouri, la -3 grade, urlau disperați pradă terorii. Scene înfiorătoare».

Câțiva dintre supraviețuitori au povestit că autocarul s-a transformat «într-o capcană care a luat foc».

Premierul italian Paolo Gentiloni l-a asigurat într-o convorbire telefonică pe omologul său ungar că instituțiile medicale din Italia depun toate eforturile pentru a le asigura răniților cele mai bune servicii. 

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a decretat ziua de luni, 23 ianuarie zi de doliu național după accidentul de autocar din Italia, soldat cu moartea a 16 cetăţeni ungari.

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră